Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Dumitru Şandru: Regimul cetăţeniei locuitorilor din nordul Transilvaniei

Externe, de comun acord cu Marele Stat Major, hotărâse ca, pentru normalizarea intrărilor în ţară dinspre Ungaria şi pentru a împiedica accesul elementelor indezirabile ce căutau adăpost în România, să se dea dispoziţii organelor poliţieneşti de la punctele de frontieră cu Ungaria să nu permită intrarea în România a niciunei persoane ce venea din această ţară decât pe bază de paşapoarte eliberate în regulă sau cu autorizaţii emise de Biroul Militar de Transporturi de la Budapesta ce depindea de Ministerul Afacerilor Străine al României. Biroul Militar de Transporturi fusese însărcinat totodată să se îngrijească, prin funcţionarii săi şi cu acordul comandamentului sovietic, ca toţi supuşii români ce fuseseră internaţi, duşi la muncă ori deportaţi de către armatele horthyste sau hitleriste şi între timp eliberaţi să fie ajutaţi ca să poată ajunge în termenul cel mai scurt la căminele lor16. în fine, la 18 iunie 1945, Direcţia Ordinii Publice din Ministerul Afacerile Interne, răspunzând adresei nr. 33830, din 26 mai 1945, a Inspectoratului General al Jandarmeriei, reconfirma ordinele anterioare, precizând că, drept urmare a ordinului nr. 1651/1945 şi potrivit rezoluţiei directorului general al poliţiei, generalul Constantin Popescu, toţi străinii aflaţi pe teritoriul României fără forme legale trebuiau expulzaţi în termen de zece zile de la identificarea lor, aşa

cum se hotărâse17.

Aplicarea dispoziţiilor legii din 4 aprilie 1945 şi a ordinelor Ministerului de Interne a fost stânjenită de mai multe cauze. în primul rând, autorităţile sovietice au căutat să nesocotească esenţa ei, contestând cetăţenia tuturor absenteiştilor români de pe teritoriile statelor inamice, timp în care oficialităţile de la Bucureşti au stăruit ca, cel puţin unii dintre aceştia să fie scoşi de sub incidenţa art. 8 al Convenţiei de armistiţiu. La 23 iulie 1945, Comisia română pentru aplicarea armistiţiului, răspunzând adresei nr. 157194, din 20 iulie 1945, ce o primise de la Serviciul administrativ pentru aplicarea armistiţiului, din Ministerul Afacerilor Interne, îi făcea cunoscut că: “Simpla evacuare a cetăţenilor români cu trupele inamice nu atrage după sine pierderea cetăţeniei. Considerăm că cetăţenii menţionaţi în adresa Dvs. şi-au păstrat naţionalitatea română în măsura în care nu s-au înrolat în trupele combatante sau în elementele ajutătoare ale acestor trupe, conform art. 40, al. 2 din legea pentru dobândirea şi pierderea naţionalităţii române (această situaţie urmând a fi examinată de la caz la caz). Considerăm că în dreptul pozitiv român noţiunea de origine etnică a fost desfiinţată, nemaifăcându-se nici o distincţie între cetăţenii români din punct de vedere al originii etnice. Persoanele menţionate în adresa Dvs. sunt cetăţeni români, fiind supuşi

tratamenţului juridic al dreptului comun, iar nicidecum dispoziţiilor Convenţiei de armistiţiu”1®.

Comisiile judeţene care au cercetat activitatea desfăşurată în străinătate de transfugii reîntorşi în Transilvania au fost puse de foarte multe ori în imposibilitatea de a descoperi adevărul, astfel că unele dintre ele s-au ghidat în luarea hotărârilor de informaţiile obţinute asupra lor în perioada în care trăiseră în România. în asemenea cazuri, intervenţiile Uniunii Populare Maghiare la autorităţile centrale ale statului nu au întârziat. La 3 iunie 1945, organizaţia din Braşov reclama primului ministru că în acest oraş comisia pe lângă poliţia municipiului refuza primirea cetăţenilor români ce se refugiaseră în nordul Ardealului, contrar ordinelor în vigoare prin care s-ar fi admis tuturor cetăţenilor ce se refugiaseră în acel teritoriu să se întoarcă la căminele lor, de unde fugiseră “izgoniţi de regimul fascist”, membrii ei interogându-i: “de ce v-aţi refugiat?”. Ca urmare, organizaţia braşoveană solicita ca în comisie să fie cooptat şi un membru al Uniunii Populare Maghiare19. în aceeaşi lună, Preşedinţia Consiliului de Miniştri a anunţat Ministerul Afacerilor Interne, prin adresa confidenţială nr. 304019/S, semnată de Emil Bodnăraş, că a dispus ca cei ce trebuiau expulzaţi în Ungaria din Nordul Transilvaniei să nu fie trimişi în masă, ci în mod succesiv. Criteriile după care se stabilea ordinea de repatriere a cetăţenilor unguri urmau a se fixa de comun acord cu Uniunea Populară Maghiară, fără a se face vreo precizare relativă la cooptarea unui

membru al acestei organizaţii în comisie^.

Organul judeţean de triere a fost nevoit să se conformeze dispoziţiei transmisă de guvern, deşi atât Inspectoratul General al Jandarmeriei, cât şi Direcţia Generală a Poliţiei au exprimat o serie de critici la adresa maghiarilor. La 5 iulie 1945, Inspectoratul General al Jandarmeriei relata, în adresa nr. 36181, trimisă Ministerului Afacerilor Interne, că, la verificările făcute de legiunea Braşov, se stabilise că în comunele cu populaţie maghiară din judeţ şi din zonele învecinate se înapoiaseră foarte mulţi unguri care în 1940 şi anii următori trecuseră fraudulos frontiera pentru a se sustrage obligaţiilor militare faţă de statul român. Din comuna Ormeniş, judeţul Braşov, de pildă.-68 -