Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Dumitru Şandru: Regimul cetăţeniei locuitorilor din nordul Transilvaniei

străin nu putea ieşi din ţară fără avizul prealabil al numitei comisii, ce trebuia obţinut prin intermediul Comisiei române pentru aplicarea armistiţiului. Procedura privea şi intrările în România, de la obţinerea autorizaţiei Comisiei Aliate fiind exceptaţi doar cetăţenii ce posedau paşapoarte sovietice, iar ea a rămas în vigoare şi în anii următori®.

Pentru a preîntâmpina instalarea pe teritoriul României a persoanelor care fugiseră din ţară, sustrăgându-se astfel de la concentrare, de la mobilizare ori de la alte obligaţii legale faţă de stat, legea pentru reglementarea cetăţeniei locuitorilor din Ardealul de Nord, promulgată la 4 aprilie 1945 şi regulamentul ei, din 13 august 1945, au stabilit condiţiile în care aceştia păstrau, dobândeau sau pierdeau supuşenia română. Potrivit art. 2, nu beneficiau de cetăţenia română locuitorii din nordul Transilvaniei care, până la data publicării legii, optaseră pentru supuşenie străină şi locuitorii din nordul Ardealului intraţi voluntar în serviciul unui stat cu care România se afla în stare de război ori se alăturaseră unor formaţiuni militare sau paramilitare străine7. Paralel, grănicerilor li s-a ordonat să nu mai permită intrarea acestora în ţară.

La 21 aprilie 1945, Ministerul Afacerilor Străine anunţa Preşedinţia Consiliului de Miniştri, prin adresa nr. 11124, că în staţiile de frontieră Episcopia Bihorului şi Curtici începuseră să sosească trenuri cu repatriaţi din Ungaria. în ele fuseseră îmbarcate toate persoanele care declarau că erau originare sau că fuseseră refugiate din Ardeal, fără a li se fi cerut vreun act justificativ de cetăţenie. Singurul control ce se efectua la frontieră ori în oraşele Arad şi Oradea era făcut de către membrii Apărării Patriotice, care examinau dacă repatriaţii nu făcuseră parte din partidele de dreapta din Ungaria. Acest control putea fi însă cu uşurinţă eludat, datorită faptului că membrii partidelor respective posedau acte false de identitate. Ministerul solicita să se reinstaleze paza oficială a frontierei, aşa cum ceruse şi prin adresa nr. 9125, din 2 aprilie, trimisă Ministerului Afacerilor Interne, Marelui Stat Major şi Ministerului de Finanţe. în privinţa permisiunii de a intra în ţară, departamentul externelor accepta, să fie primiţi numai cetăţenii români, aşa cum erau ei determinaţi de legea naţionalităţii din 20 ianuarie 1939 şi de legea nr. 261, din 4 aprilie 1945®

La 4 mai 1945, Preşedinţia Consiliului de Miniştri a transmis instituţiilor administrative din teritoriu ordinul nr. 303758, cu explicaţii asupra modului în care trebuiau aplicate dispoziţiile legii din 4 aprilie 1945. Preşedinţia cerea ca toate persoanele plecate clandestin, ce se întorceau din Ungaria, să fie cercetate şi triate cu multă atenţie, neadmiţându-se intrarea în ţară decât pentru cetăţenii români cu acte în regulă. în acest scop, pe lângă prefecturi se instituiau comisii speciale, cu sarcina de a examina atitudinea şi trecutul lor; cei ce nu erau cetăţeni români urmau a fi înapoiaţi peste frontieră; cei dovediţi că activaseră în guvernele şi în organizaţiile reacţionare trebuiau arestaţi şi internaţi în lagăre; persoanele de sex masculin cuprinse între 18 şi 45 de ani care nu prezentau acte doveditoare - carte de muncă, fişă de tabără, de uzină, de detaşament de muncă etc. - erau considerate că fuseseră înrolate în armata inamică şi că îşi pierduseră cetăţenia română, urmând a fi trecute peste graniţă. Dacă, totuşi, cei din această ultimă categorie ar fi intrat în ţară în mod frauduios, trebuiau internaţi în lagăr9.

O săptămâna mai târziu, la 11 mai 1945, Direcţia Generală a Poliţiei a transmis prefecturilor, organelor de poliţie, de jandarmerie şi celor grănicereşti ordinul nr. 5372/S, cu dispoziţiile privitoare la trierea repatriaţilor. Acestea lăsau nelămurite multe din situaţiile cu care aveau să se confrunte comisiile de triere. La 22 mai 1945, prefectul judeţului Arad, Gh. Veştinar, arăta, în telegrama fulger trimisă Direcţiei Generale a Poliţiei în legătură cu ordinul de mai sus, că, în lipsă de instrucţiuni precise, Comisia de triere din Arad admisese intrarea în ţară a tuturor repatriaţilor, inclusiv a celor ce nu aveau probe materiale a cetăţeniei. Or, majoritatea celor veniţi nu posedau acte de cetăţenie. în ordin nu se preciza ce trebuia să se facă cu cei înrolaţi în trupele inamice, cu cei veniţi de la muncă obligatorie din U.R.S.S., cu cei ce renunţaseră la supuşenia română, cu prizonierii de război, cu româncele căsătorite cu străini, cu cetăţenii proveniţi din Basarabia şi din nordul Bucovinei, cu cei ce ieşiseră clandestin din ţară, cu cei înrolaţi în armata ungară, cu cei ce lucraseră în străinătate împotriva intereselor statului. întrucât, potrivit previziunilor organelor de poliţie, se aştepta intrarea în ţară a zeci de mii de repatriaţi, în condiţiile în care liniile ferate spre punctele de triere Oradea şi Satu Mare erau deteriorate, Aradul nu putea face faţă operaţiilor de triere, de cazare, de alimentare şi de transport a celor sosiţi. De aceea, se cerea să se caute o soluţie pentru ca unele loturi de repatriaţi să fie dirijaţi spre centrele de triere Oradea şi Satu Mare10.-66 -