Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)
Dumitru Şandru: Regimul cetăţeniei locuitorilor din nordul Transilvaniei
REGIMUL CETĂŢENÎEI LOCUITORILOR DIN NORDUL TRANSILVANIE?Dumitru Şandru După 23 august 1944, în perioada în care România a purtat războiul împotriva Germaniei şi Ungariei, în Transilvania mişcările de populaţie au devenit mai complexe, comparativ cu anii anteriori1. încă din vremea în care nordul Ardealului a fost încorporat în statul maghiar, aici s-au instalat, pe lângă fugarii din sudul provinciei, şi numeroase persoane venite din Ungaria, iar acest proces a continuat şi după ce teritoriul a fost eliberat de către armatele româno-sovietice. Inspectoratul General al Jandarmeriei comunica inspectoratelor Regionale şi legiunilor din judeţele Transilvaniei şi Banatului, prin ordinul circular nr. 47013, din 7 noiembrie 1944, că posedă informaţii potrivit cărora mulţi cetăţeni maghiari din Ungaria veche, în special evrei, căutau să treacă în nordul Ardealului şi să se stabilească aici pentru a obţine cetăţenie română, ca unii ce sar fi aflat în acel teritoriu la eliberarea lui de către români. De fapt, o parte dintre ei încercau să scape astfel de efectele unui ansamblu de măsuri cu caracter excepţional puse atunci în aplicare de către autorităţile militare germane şi maghiare, însă mulţi ar fi venit cu ştirea guvernului, care spera că la încheierea păcii ar putea obţine plebiscit în Transilvania şi un spor al numărului de voturi în favoarea Ungariei2. Desfăşurarea unui asemenea proces a produs, după cum era şi firesc, neliniştea cercurilor guvernante de la Bucureşti şi ea era cu atât mai justificată cu cât Comisia Aliată (Sovietică) de Control refuza guvernului român dreptul de a-şi restabili organele administraţiei locale în teritoriul pierdut prin Diktatul de la Viena. începând din septembrie 1944, pe măsură ce armatele româno-sovietice înaintau spre vest, Ministerul Afacerilor Interne trimitea în teritoriu organele administrative şi de ordine publică, însă acestea nu şi-au putut exercita atribuţiunile din cauza obstrucţiilor făcute de comandamentele ruseşti. Mai rău decât atât, la 11 noiembrie 1944, comandamentul militar sovietic din Bucureşti a cerut ministrului afacerilor interne să retragă formaţiunile de ordine publică trimise în judeţele din nordul Ardealului, reinstalarea lor fiind făcută în vara anului următor, la câteva luni după ce Moscova a comunicat oficial guvernului Petru Groza că îşi dădea consimţământul asupra revenirii teritoriului pierdut prin Diktatul de la Viena în componenţa statului români Pichetele de graniţă de la frontiera cu Ungaria au fost reîncadrate cu grăniceri abia la 16 iunie 19454, astfel că intrările din Ungaria în nordul Ardealului au rămas de fapt în afara controlului autorităţilor româneşti, permiţând maghiarilor să continue actele de teroare şi de jefuire a locuitorilor de origine română. într-o notă din 9 ianuarie 1945, Serviciul de Informaţii relata că intelectualii veniţi din nordul Ardealului declarau că teritoriul era "ţara nimănui”, din cauza lipsei administraţiei, poliţiei şi jandarmeriei, astfel că aici fuseseră organizate, în ultimul timp, numeroase bande de răufăcători şi de indivizi suspecţi, care desfăşurau şi o intensă propagandă de extremă stângă. în acelaşi timp, ungurii înapoiaţi din prizonieratul sovietic în uniforme militare ruseşti cutreierau satele şi jefuiau pe români. în plus, “cea mai mare parte din democraţii unguri care până de curând au asasinat şi schingiuit preoţi, învăţători şi intelectuali români, azi se erijează în mari umanitarişti, cerând pentru ei privilegii”^. Pe de altă parte, administraţia militară sovietică din România şi-a arogat dreptul de control şi de decizie asupra trecerii frontierei de stat, în ambele sensuri, atât pentru cetăţenii străini, cât şi pentru cei români. La începutul lui decembrie 1944, vicepreşedintele Comisiei Aliate (Sovietice) de Control, generalul V.P. Vinogradov, a comunicat organelor româneşti de resort că nici un supus
