Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Ottmár Traşcă: 15 octombrie 1944 - eşecul încercării Ungariei de a încheia armistiţiul

de asediul întreprins de detaşamentul SS Skorzeny în dimineaţa zilei de 16 octombrie63. Un alt ofiţer care a acţionat hotărât a fost comandantul Corpului 1 Armată, staţionat în capitală, generallocotenentul Aggteleky Béla, din nefericire pentru Horthy, el a fost arestat în după masa zilei de 15 octombrie, de un detaşament al “Crucilor cu Săgeţi”, cu concursul general-maiorului Hindy Iván, prin această manevră puciştii reuşind să decupleze încă o piesă de importanţă vitală din

mecanismul proiectat de Horthy64. în cazul altor unităţi militare unde comandanţii nu au putut fi arestaţi, ca de exemplu forţele fluviale dunărene, ofiţerii au fost cei care au refuzat să execute orice ordin referitor la armistiţiu, declarând categoric că nu vor încheia nici un fel de înţelegere cu Uniunea Sovietică, şi că vor continua lupta alături de germani. Doar o singură excepţie s-a consumat, în cazul cazărmii Andrăssy, unde colonelul Latorczay Lörincz, ofiţer loial regentului, a refuzat să execute ordinele nylaşiştilor. A urmat un schimb de focuri, colonelul fiind grav rănit. Caracterizând comportamentul armatei, vom observa că majoritatea corpului ofiţeresc a refuzat să execute ordinele venite din partea regentului, o altă parte a adoptat o atitudine de expectativă, consumându-se doar puţine excepţii în care ofiţeri loiali au executat ordinele primite. Trupele au rămas consemnate în cazărmi, unde au fost “preluate” şi “prelucrate” de oamenii lui Szălasi în seara zilei de 15 octombrie

Aceaşi situaţie a caracterizat şi activitatea grupărilor politice de opoziţie. Frontul Maghiar65 a rămas un martor pasiv şi neputincios al evenimentelor. Ce-i drept, unii membrii ai săi, ca de exemplu Kovács Imre, însufleţiţi de proclamaţia regentului, au încercat să ocupe tipografia “Atheneum", dar în generai acţiunile lor au avut un caracter de improvizaţie, ceea ce a dus în majoritatea cazurilor la un eşec lamentabil. în ceea ce-i priveşte pe comunişti, în pofida “meritelor”

revendicate, aceştia erau şi mai dezorientaţi de evenimente67.

Situaţia în capitală în seara zilei de 15 octombrie s-a complicat. Generalul-colonel Beregffy Károly, unul din principalii exponenţi ai “Crucilor cu Săgeţi” în armată, a fost chemat prin intermediul radioului la Budapesta, acesta urmând să preia portofoliul Apărării în guvernul pregătit de germani. Totodată, în jurul orelor 20, Kovarcz Emil, fără a avea cunoştinţă de tratativele ce începuseră în cetate între Horthy, pe de o parte şi germani pe de altă parte, a considerat sosit momentul pentru difuzarea la radio a unui ridicol “ordin către naţiunea înarmată”, elaborat de Szálasi cu câteva zile anterior. în acest “ordin” Szálasi condamna vehement "trădarea clicii” din

Palat şi anunţa preluarea puterii în “interesul viitorului naţiunii"69.

înainte de a expune firul evenimentelor care au urmat, credem că sunt necesare câteva explicaţii asupra concepţiilor existente în rândul nylaşiştilor privitor la modalitatea preluării puterii şi a exercitării acesteia. Kovarcz Emil dorea ca odată cu preluarea puterii să fie înfăptuită şi o revoluţie naţional-socialistă deoarece, majoritatea conducătorilor nylaşişti îl detestau profund atât pe Horthy, cât şi regimul conservator al acestuia. Aceştia nu doreau numai puterea ci şi înfăptuirea unor reforme sociale care aveau ca scop final transformarea Ungariei într-un stat naţional-socialisthungarist79 - Szálasi, în contradicţie cu acest curent, se pronunţa pentru menţinerea aparenţelor

constituţionale, de fapt el dorea preluarea puterii în limitele constituţiei71. Ulterior vechiul regim urma să fie transformat pas cu pas într-un regim “hungarist”. Opiniile lui Szálasi erau împărtăşite şi de reprezentantul german Veesenmayer, care în discuţiile purtate cu acesta în seara zilei de 15 octombrie, întrucât nutrea convingerea că Horthy va accepta derularea schimbării de regim pe cale constituţională. De astfel, şi în discuţiile purtate cu Horthy, Rahn şi Veesenmayer şi-au concentrat eforturile pentru a-l determina pe acesta să retragă proclamaţia din acea zi, cerându-i totodată şi anularea ordinelor date armatei. Ei au argumentat că doar în cazul că trupele maghiare vor continua lupta pe fronturi era posibilă retragerea trupelor germane. Rahn a mers chiar mai departe promiţând, deşi nu avea împuternicire pentru aşa ceva, obţinerea ordinului de retragere din partea lui Hitler. Această promisiune nu contravenea intenţiilor regentului, care aşa cum am arătat anterior, se gândise de la bun început la aplicarea “modelului finlandez” în cazul armistiţiului cerut de Ungaria. Cert este că în acest caz ar fi fost încălcată una din prevederile armistiţiului preliminar semnat la Moscova - privitoare la atacarea trupelor germane - dar pentru Horthy era mult mai important respectarea unui principiu cavaleresc, de a nu trăda pe fostul aliat. Profesorul C A. Macartney releva într-un studiu consacrat acestei chestiuni, că această propunere nici măcar nu a fost înaintată de Rahn cartierului general al Fiihrer-ului, deoarece acesta era perfect conştient că o-57 -