Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Ottmár Traşcă: 15 octombrie 1944 - eşecul încercării Ungariei de a încheia armistiţiul

raport cu ceea ce se va întâmpla. Oare într-adevăr s-a sfârşit războiul? Şi germanii cum vor reacţiona? Şi mai ales ce se va întâmpla dacă vin ruşii? Acestea erau în esenţă întrebările care frământau opinia publică. Cert este că populaţia a adoptat o atitudine expectativă, fiind unul din martorii pasivi ai evenimentelor dramatice care aveau să se desfăşoare în orele următoare.

în cetate - sediul conjuraţilor - general-colonelul Vörös, conform dispoziţiilor primite a

dispus transmiterea ordinului operativ56 către armate. Din nefericire nu a putut fi transmis imediat, deoarece centrul de comunicaţii şi transmisiuni ai armatei fusese deja ocupat de germani. Prin urmare el a fost citit la radio în jurul orelor 14 concomitent cu a doua transmisie a proclamaţiei regentului. Ordinul informa armata despre decizia de a încheia armistiţiu şi cerea trupelor îndeplinirea strictă a ordinelor venite de comandanţii numiţi de regent5^

Concomitent cu transmiterea ordinului operativ urma să fie adusă la cunoştinţa trupelor şi directiva secretă dată de regent pentru îndeplinirea ordinelor sale. Această directivă codificată a ajuns la secţia de operaţii a Marelui Stat Major, unde s-a împotmolit. Ofiţerii din cadrul secţiei de operaţii discutau şi comentau proclamaţia regentului şi au declarat categoric că nu vor executa un asemenea ordin. Cel care dădea tonul era colonelul de stat major Nádos Lajos, şeful secţiei. Acesta a interzis transmiterea în continuare a ordinelor venite în absenţa şefului Marelui Stat Major, aflat în cetate în acel moment, totodată pe propria răspundere a emis un ordin către armate prin care se ordona continuarea luptei. Interpretarea dată proclamaţiei regentului era următoarea: proclamaţia şi ordinul către armată nu însemnau automat încetarea luptei, tatonările cu inamicul

pentru încheierea armistiţiului sunt în desfăşurare şi prin urmare lupta trebuie continuată56.

în Palatul Regal, Consiliul de coroană a luat sfârşit după ora 13. Miniştri au plecat, doar şeful Marelui Stat Major, generalul Vörös a rămas câteva ore, s-a deplasat la Marele Stat Major unde a fost întâmpinat “ofensiv” de general-locotenenţii László Dezső şi Major Jeno, ambii partizani ai alianţei cu Germania, care i-au cerut explicaţii privitor la armistiţiu. Vörös a dat dovadă de nehotărâre întrucât la criticiie formulate de cei doi a dispus transmiterea unui nou ordin către

armate prin care de fapt neutraliza dispoziţiile regentului56 Această directivă a complicat şi mai mult situaţia, a sporit deruta şi haosul în rândul comandanţilor militari şi a determinat pe aceştia să adopte o poziţie expectativă, în locul unei acţiuni energice, ceea ce contravenea intereselor regentului Horthy şi anturajului său şi în cele din urmă chiar intereselor Ungariei.

între timp germanii şi agenţii lor au trecut la acţiune. Colaborarea între cei doi parteneri în cursul loviturii de stat a fost perfectă. Pe de o parte pregătiri minuţioase, de cealaltă parte, indecizia anturajului lui Horthy şi a armatei. La ora 17 postul de radio a fost ocupat de un detaşament mixt germano-nylaşişt, operaţiune ce a decurs neaşteptat de uşor, deoarece acesta fusese lăsat fără apărare' Acţiunile “Crucilor cu Săgeţi" erau coordonate de Kovarcz Emil, deoarece Szâlasi se afla blocat la ambasada germană66. Kovarcz Emil s-a dovedit a fi un personaj energic, care a reuşit în scurt timp să domine situaţia chiar şi în lipsa lui Szâlasi.

Per ansamblu situaţia era net favorabilă germanilor şi nylaşiştilor. De partea lor acţionau mai mulţi factori: forţe concentrate, conducerea unitară, energică şi hotărârea fanatică de a împiedica cu orice preţ “trădarea”; de cealaltă parte afară de regentul Horthy, majoritatea anturajului său era dominată de şovăială, inacţiune, teama de consecinţe care adăugându-se atitudinii armatei - poate singurul factor care ar fi putut răsturna situaţia în favoarea regentului - au făcut ca acţiunea proiectată de Horthy să se precipite spre dezastru. Totuşi au fost şi oameni energici care au acţionat în conformitate cu situaţia. Din nefericire, au fost puţini. General-maiorul Lázár Károly, comandantul gărzii de corp a regentului a blocat toate ieşirile cetăţii61, asigurând astfel pentru un timp libertatea de manevră necesară regentului şi miniştrilor fără ca aceştia - nota bene - să folosească acest timp preţios pentru a traduce în viaţă hotărârile luate.

Despre starea de spirit existentă în cadrul Marelui Stat Major - care în conformitate cu scenariul regentului avea misiunea vitală de a dirija activitatea armatei - elocventă ni se pare descrierea unui martor ocular al evenimentelor, maiorul de stat major Kottái Jenő. Aşa cum reiese din memoriile sale, după citirea proclamaţiei la radio a fost organizată apărarea clădirii, pe urmă ofiţerii au adoptat o poziţie de expectativă: “în esenţă, eram total dezorientaţi în ceea ce priveşte potenţialul inamic. Erau oare germanii, ruşii sau chiar proprii noştri fraţi? Totul părea posibil

Domnea un haos total”62 Haos ce avea să fie sporit şi mai mult conform spuselor aceluiaşi Koltai- 56 -