Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Ottmár Traşcă: 15 octombrie 1944 - eşecul încercării Ungariei de a încheia armistiţiul

germane de acţiune contra regentului - şi bineînţeles folosirea acestora conform intereselor germane.

Primul ministru, general-colonelul Lakatos Géza se pregătea la rândul său să plece la Palat în acea zi nu se afla într-o stare de spirit euforică, de fapt se temea de consecinţele proclamării armistiţiului şi îndeosebi de reacţia germană. înainte de a pleca spre Palat a distrus

documentele păstrate în seiful personal care ar fi putut să-l compromită în faţa germanilor47. Astfel credea şeful guvernului în succesul acţiunii de desprindere de alianţa cu Germania!

La ora 11 a început în spiendida sală Mátyás a Palatului Regal uitimul Consiliu de coroană prezidat de regent. Horthy a declarat că în interesul salvării Ungariei de dezastrul iminent şi a asigurării viitorului ei după război a luat hotărârea de a încheia armistiţiu cu fostul inamic, fără a preciza însă că acest armistiţiu fusese deja semnat la Moscova în continuare a urmat la cuvânt şeful Marelui Stat Major, generalul Vörös care a informat consiliul referitor la ultimatumul german şi asupra cererilor înaintate de aceştia de subordonare a teritoriilor şi trupelor maghiare în expunerea sa Vörös s-a referit şi la situaţia militară existentă pe diferitele fronturi de luptă, neascunzând în faţa auditoriului faptul că aceasta era catastrofală, situaţie datorată în speciai lipsei rezervelor şi puternicei presiuni exercitată de trupele Armatei Roşii, pronunţându-se la rândul său în favoarea încheierii armistiţiului45. Spre stupoarea iui Horthy, primul ministru Lakatos a adoptat o atitudine ezitantă invocând motive de ordin constituţional, împreună cu ceilalţi miniştri fiind preocupaţi mai mult de viitorul lor decât de armistiţiu. în cele din urmă Horthy, în calitatea sa de regent şi de comandant suprem, a cerut lui Lakatos îndeplinirea hotărârilor luate în vederea încheierii armistiţiului, lucru cu care Lakatos, după mai multe ezitări, s-a declarat de acord, întrerupând şedinţa, Horthy l-a primit pe reprezentantul german Edmund Veesenmayer, sosit în audienţă. în acest moment Horthy aflase de răpirea fiului său, dar a reuşit să-şi păstreze calmul, ba mai mult i-a făcut cunoscută lui Veesenmayer intenţia sa de a încheia armistiţiu, declarându-i totodată că Ungaria, din acel moment nu se mai considera aliata Germaniei. Deşi era la curent cu intenţiile regentului, Veesenmayer a fost surprins nu atât de intenţie, cât mai ales de rapiditatea acţiunii, întrucât germanii au prognozat acest pas pentru data de 18 sau 19 octombrie 1944. în încercarea de a câştiga timp el i-a cerut regentului ca înainte de difuzarea proclamaţiei să-l primească în audienţă pe dr. Rudolf Rahn - reprezentantul german pe lângă aşa zisa Republică

fascistă de la Salo - care aducea mesajul lui Hitler4® - în realitate Rudolf Rahn sosea la Budapesta cu o însărcinare specială din partea lui Hitler - aceea de a dirija împreună cu Veesenmayer problemele politice în cadrul puciului - cerere acceptată de regent.

între timp în jurul orelor 13 a fost difuzată la radio proclamaţia regentului®® - redactată de

acesta cu o zi înainte şi modificată ulterior în unele puncte de către primul ministru Lakatos51.

în proclamaţia sa adresată naţiunii maghiare Horthy dezvăluia situaţia dezastruoasă a ţării, înfiera acţiunile samavolnice desfăşurate de germani pe teritoriul Ungariei după 13 martie 1944 şi aducea la cunoştinţa opiniei publice convingerea sa că Germania pierduse războiul, accentuând hotărârea de a nu permite sacrificarea Ungariei pentru interesele perdante străine: “Acel popor care într-un război deja pierdut, cu conştiinţa slugărniciei ar permite transformarea pământului moştenit de la părinţi în teatru de război, în vederea apărării unor interese străine şi-ar pierde onoarea pentru totdeauna în faţa opiniei publice mondiale”5^. Prezentând această situaţie, indica şi măsurile pe care le luase: “Din acest motiv am comunicat reprezentantului Reich-ului german hotărârea noastră de a încheia un armistiţiu preliminar cu adversarii noştri de până acum urmând să încetăm orice ostilităţi faţă de ei”55 Ultimul paragraf se adresa armatei care era

solicitată să execute ordinele emanate de la comandanţii numiţi de regent54.

Citirea proclamaţiei era în plină desfăşurare când Veesenmayer, după ce în prealabil informase Berlinul despre pasul făcut de regent, a primit dispoziţia expresă a Führer-ului de a

înăbuşi în faşă trădarea regentului Horthy55. Aşadar, Operaţiunea “Penzerfaust” pregătită cu migală şi minuţiozitate de germani şi nylaşişti trebuia aplicată

Proclamaţia regentului a avut efectui unei bombe în Budapesta şi în restul ţării deopotrivă. Marea majoritate a populaţiei a primit-o cu entuziasm: “S-a sfârşit războiul!” se scanda pretutindeni. Odată primele clipe de bucurie şi entuziasm trecute, şi-au făcut apariţia teama şi îngrijorarea în-55-