Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Valeriu Florin Dobrinescu: Comisia Aliată de Control (sovietică) şi interpretarea articolului 19 din Convenţia de armistitiu (12 septembrie 1944-6 martie 1945)

Comisiei aliate de Control, premierul C. Sănătescu, V.P. Vinogradov ceruse: 1) interzicerea instalării oficialităţilor administrative româneşti şi în Transilvania; 2) izolarea regimentului de jandarmi şi aducerea în faţa Curţii Marţiale a comandantului acestuia pentru "instigare” împotriva Armatei Roşii. Răspunsul Bucureştilor, comunicat generalului V.P. Vinogradov, sublinia că: 1) toate autorităţile româneşti erau retrase din Nordul Transilvaniei; 2) regimentul de jandarmi era dizolvat, iar comandantul acestuia era trimis în judecata autorităţilor militare. Diplomatul american observa, cu justeţe, că răspunsul lui C. Sănătescu “reprezenta o argumentare juridică a dreptului României de a administra Nordul Transilvaniei până la finalizarea păcii şi sublinia că administraţia

românească fusese stabilită în mod deschis şi în colaborare cu autorităţile militare sovietice”®.

Nemulţumirea guvernului de la Bucureşti a fost adusă şi la cunoştinţa lui Roy Melbourne, prim secretar al misiunii americane de la Bucureşti. Eugen Filotti l-a văzut, la 28 noiembrie 1944, pe R. Melbourne, primul exprimându-şi nemulţumirea şi surprinderea faţă de cererea Comisiei Aliate de Control privind retragerea administraţiei române din Nordul Transilvaniei®.

Chestiunea a fost comunicată şi şefilor misiunilor diplomatice româneşti din străinătate. Astfel, ministerul României de la Ankara, Al. Cretzianu, atrăgea atenţia, în mai multe telegrame, asupra modului defectuos în care Uniunea Sovietică sfida propria semnătură de pe convenţia de armistiţiu în legătură cu restaurarea administraţiei româneşti în Nordul Transilvaniei. La 13 decembrie 1944, el se adresa lui Brutus Coste, aflat la Lisabona, cu informaţia potrivit căreia: “în Transilvania de Nord autorităţile române au fost silite a se retrage, iar guvernul constrâns a declara că această măsură este datorată faptului că administraţia română a fost introdusă în Nordul Transilvaniei fără consimţământul prealabil al autorităţilor militare sovietice şi ca urmare a exceselor la care s-au dedat gărzile înarmate ale lui Maniu^ (s.ns.).

Politica sovietică faţă de România era caracterizată prin note de “duritate şi suspiciune”; Cretzianu mai informa pe colegul său că, “în Transilvania, iredentismul este camuflat sub masca comunistă. Maniu este denunţat ca protector al fasciştilor şi atacat pentru că reprezintă rezistenţa românească dar şi pentru că este socotit ca un spion al anglo-americanilor în România (?!)”8. La 16 februarie 1945, AL Cretzianu revenea cu noi date asupra primelor două luni de guvernare ale guvernului condus de generalul N. Rădescu. Partidele de extremă stângă, consemna Al. Cretzianu, urmăresc, “sistematic, cucerirea puterii prin orice mijloace”, ele dispunând “vădit de sprijinul moral şi. în unele cazuri, material al autorităţilor sovietice”® (s.ns). Ministrul român mai deţinea informaţia potrivit căreia, după vizita efectuată la Moscova de ministrul Comunicaţiilor, Gh. Gheorghiu-Dej, una din directivele date de fruntaşul comunist era de a “arăta că dobândirea calităţii de cobeligerant şi restabilirea administratiunii româneşti în Ardealul de Nord nu se poate obţine decât de un guvern de extremă stângă”(s.ns.). în felul acesta, se viola flagrant conţinutul articolului 19 din convenţia de armistiţiu deoarece “administraţiunea română nu este autorizată să intre în Transilvania de Nord unde.domneşte o situaţiune administrativă haotică. De asemenea, nu funcţionează nici şcoli, nici tribunale. Populaţia suferă îngrozitor, din cauza dezorganizării vieţii economice şi lipsei de asistenţă medicală şi sanitară”11.

Abuzurile, suferinţele şi umilinţele la care au fost supuşi românii din Nordul Transilvaniei au fost aduse, la 1 martie 1945, la cunoştinţa guvernului N. Rădescu într-un raport al Marelui Stat Major, semnat de generalul C. Eftimiu şi colonelul A. Runceanu. După ce se consemna că, în Nordul Transilvaniei, “sub masca comunismului, activitatea iredentistă maghiară se manifesta din plin, căutând să sfideze şi să umilească tot ce este românesc”, raportorii probau situaţia gravă prin: 1) interzicerea tricolorului românesc; 2) arestarea liceenilor care purtau cocarda naţională la butonieră; 3) oprirea tuturor manifestărilor naţionale; 4) obligaţia românilor de a folosi, în raporturile cu autorităţile, numai a limbii maghiare; 5) arestarea abuzivă, umilirea şi maltratarea românilor, îndeosebi a intelectualilor acuzaţi de “fascism”; 6) sechestrarea, escortarea şi umilirea ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor români veniţi să-şi vadă familiile în Nordul Transilvaniei; 7) simpatia ungurilor pentru Comandamentul sovietic şi efortul de a-l convinge de sentimentele lor comuniste, în scopul obţinerii unor avantaje şi atingerea unor obiective iredentiste; 8) folosirea de mijloace

pentru a-i determina pe români să părăsească Nordul Transilvaniei12. Din'document se desprindeau drept obiective esenţiale ale ungurilor: atingerea libertăţii individuale şi discreditarea elementului românesc faţă de Aliaţi şi intensa propagandă revizionistă cu implicaţii pentru viitoarea conferinţă de pace.-42 -