Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Crina Bodea: Mărturii din universul concentraţionar

o face loan Ploscaru - Episcop de Lugoj “martirii sunt cei care au suferit şi au rămas pe linia credinţei, cu orice preţ şi suferinţe; laşi au fost cei slabi care au trecut şi n-au mai avut suficiente resurse interne care să-i provoace remuşcări. Harul s-a stins libellaticii, cei care nu au trecut, dar

au acceptat să fie informatorii securităţii împotriva celor care au suferit”2.

Urmărind mărturiile preoţilor care au avut tăria să reziste acelor crunte încercări, observăm că arestările au un prim element comun: şi anume, timpul în care s-au făcut a fost de cele mai multe ori noaptea. De ce noaptea? Explicaţia ne-o oferă loan Ploscaru care a avut şi el neşansa de a fi participant direct: “asta (arestările pe timp de noapte era desigur după o reţetă rusească, îndelung experimentată. Noaptea amplifică sentimentele, întăreşte convingerea inutilităţii rezistenţei, deprimă individul, îl poate aduce în pragul disperării. Dar noaptea are şi alt rol. îi apară pe cei care fac arestările (...) Să nu fie recunoscuţi şi acuzaţi cândva de faptele comise Noaptea le dă curajul atacului în haită, sentimentul invincibilităţii, ascunzându-şi şi în felul acesta incultura, dar poate şi dramul de omenie care le-a mai rămas, dacă bineînţeles, l-au avut cândva”2.

Mărturiile sunt relevante în acest sens; astfel, preotul Gavriş Vasile ne-a relatat: "... în noaptea de 28/29 oct. 1948, pe la miezul nopţii mi-a bătut cineva în geam; erau doi securişti: Kun şi Rândunică care “m-au invitat” la Primărie. M-am dus cu ei atunci, dar în loc să ne îndreptăm

spre primărie, am luat-o spre Ardud”4; iar preotul Paul Sever afirma: “în noaptea de 23/24 ian. 1950 m-au arestat şi m-au dus la securitatea din Satu Mare”2.

Motivele pentru care aceşti oameni erau ridicaţi şi trataţi ca cei mai periculoşi criminali, dacă nu existau erau inventate. Oare chiar mai era nevoie de motive, când vina de a fi grecocatolic, de a fi preot şi mai ales de a dori să rămâi şi în continuare aşa, era suficientă. La trecerea la ortodoxie în 1948 li s-a cerut preoţilor “reveniţi” să slujească în biserici cum au slujit mai înainte, fără a schimba ceva din lexicul liturgic greco-catolic, cu excepţia pomenirii Papei şi a episcopului unit, acesta din urmă trebuind să fie înlocuit în pomelnic cu episcopul ortodox al locului. Nu după mult timp s-a trecut la înlocuirea lexicului liturgic şi introducerea celui ortodox. Cărţile liturgice greco-catolice au fost retrase, preoţii fiind obligaţi a le preda la protopopiate, în schimbul celor ortodoxe. S-au dat dispoziţii pentru scoaterea din uz a tuturor devoţiunilor cu caracter catolic; de ex: Rugăciunea Rozarului, Cultul Sf. Anton de Padua, al Sf. Tereza de Listeux, Binecuvântarea Euharistică etc.

Preoţii au fost confruntaţi cu o situaţie dificilă. Se făceau permanent presiuni asupra ior pentru a-i determina să treacă la ortodoxie. Erau mereu supravegheaţi şi orice afirmaţie de-a lor, atât în Biserică cât şi în afara ei era pe larg dezbătută. Cei aflaţi în serviciul regimului aveau un scop bine definit: după înlăturarea episeopilor, preoţii trebuiau să cedeze sau să dispară, pentru ca apoi, credincioşii lipsiţi de orice îndrumător să poată fi repede direcţionaţi spre ortodoxie. Preoţii ştiau însă prea bine ce vor să obţină comuniştii; ceea ce nu ştiau însă erau metodele pe care le vor folosi. De aceea preoţii n-au vrut să părăsească bisericile; preotul Gavriş Vasile mărturisea: “eu am rămas mai departe în parohie deoarece protopopul de Satu Mare de atunci, ne-a trimis un aviz în

care ne spunea că putem rămâne în parohie fără să primim salariu...”6.

Din octombrie 1948 preoţii n-au mai primit salarii; aceasta i-a pus pe unii într-o situaţie dificilă; având familie, mulţi au trebuit să-şi caute un loc de muncă, însă multe porţi le-au fost închise doar pentru că fuseseră preoţi greco-catolici; astfel că le-au rămas doar meseriile cele mai de jos. Părintele Buzaş Gavril ne-a relatat: “am stat în parohia Creştur (Bihor) până nu am mai putut servi; atunci am venit în Oradea cu familia unde aveam o casă. Aici am ajuns muncitor necalificat la Fabrica înfrăţirea, la turnătorie; în oct. ‘52 am fost ridicat şi dus la securitatea din Oradea sub pretextul că sunt preot greco-catolic”^.

Preotul Mureşan D. ne-a relatat că a fost obligat să dea o declaraţie la Poliţie, prin care să se angajeze că nu va mai activa religios şi nu va face publice convingerile sale. Deşi terminase Teologia şi Filosofia nu reuşea să-şi găsească un loc de muncă permanent şi să primească carte de muncă. După multe căutări.'va fi angajat ia Plafar în Oradea şi va primi şi carte de muncă, deşi şeful de cadre de acolo primise un bileţel pe care scria: “D-l Mureşan D. nu poate să ocupe nici un servici pe tot teritoriul României”. Din 1956, datorită unor probleme a fost nevoit să-şi caute un loc de muncă la o Cooperaţie. “în 23 aprilie 1959 am fost trimis cu forţa în delegaţie la Chişinău Criş;-296-