Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Bujor Dulgău - Lucian Cucuiet: Drama unei etnii - Deportarea şvabilor Sătmăreni

analiza unor izvoarea arhivistice inedite sau mai puţin cunoscute, dar coroborate şi cu surse edite ce ţin, mai ales, de contextul în care s-a derulat evenimentul22. Din start ţinem să precizăm că documentele sunt într-un număr foarte redus, lucru de înţeles de altfel, fără excepţie ulterioare expedierii deportaţilor în Ucraina.

Contextul istoric şi politico-militar premergător acţiunii propriu-zise de deportare a saşilor şi şvabilor poate fi apreciat ca defavorabil României. Lovitura de palat (de stat?) de la 23 august 1944 a avut drept consecinţă, în foarte scurt timp, pierderea suveranităţii statale. Cele patru guverne succedate consecutiv (Sănătescu de două ori, Rădescu şi Groza) au fost impuse de ocupantul sovietic. Textul Convenţiei de armistiţiu n-a fost negociat, ci dictat de Molotov şi Vâşinski. Deplasată la Moscova încă de la sfârşitul lunii august, delegaţia română n-a fost primită • până la 8 septembrie de către oficialităţi. Textul va fi semnat, după amânări bine calculate, abia la 12 septembrie 1944, când cea mai mare parte a României se găsea deja sub ocupaţie militară sovietică. Articolul 2 al Convenţiei prevedea în mod expres şi textual: “Guvernul şi înaltul Comandament al României se obligă să ia măsurile pentru dezarmarea şi internarea forţelor armate ale Germaniei şi Ungariei, aflate pe teritoriul României, ca şi pentru internarea cetăţenilor celor două State menţionate care îşi au reşedinţa acolo (vezi anexa la art. 2)”22. Era vorba, aşadar, de “internare”, nu “deportare”. în 2 noiembrie 1944, deci la foarte scurt timp de la semnare, Comisia Aliată de Control (sovietică) acuza deja Guvernul României de rea credinţă cu privire la

aplicarea articolului 224.

Revenind la problema supusă analizei, se ridică, fireşte, o întrebare esenţială: cine i-a predat pe şvabii sătmăreni autorităţilor militare sovietice? Autorităţile româneşti sau cele maghiare? Judeţul şi oraşul Satu Mare au fost complet eliberate de către armatele româno-sovietice la 25 octombrie 1944, dar administraţia a continuat să rămână cea veche, adică-maghiară, după cum rezultă din documentele de arhivă. De aceeaşi părere este şi prof. E. Hauler2®. în noiembrie 1944 Prefectura judeţului şi Primăria oraşului Satu Mare erau conduse de elemente maghiare instalate de sovietici. Cu data de 12 noiembrie 1944 se poate considera ca încheiat procesul de acaparare a adminstraţiei în nord-vestul Transilvaniei, exceptând Maramureşul, de către Comandamentul militar

sovietic2®. Potrivit tratatului de pace încheiat între U.R.S.S şi România, aceasta din urmă se obliga să trimiată 100.000 de oameni la munci pentru reconstrucţia primei - afirmă lohan Weidlein într-o lucrare publicată în Germania în anul 1990 dar nu era vorba în mod expres de etnici germani27. După părerea lui Füzes Miklós deportarea şvabilor sătmăreni a avut loc în temeiul ordinului 0060/22 decembrie 1944 al comandantului militar sovietic din Szigetvár (Ungaria) privind organizarea şi îndeplinirea muncilor obşteşti în spatele frontului operaţional. Toţi bărbaţii între 16- 45 ani şi femeile între 18-30 ani, de origine germană, urmau să se prezinte la organele administrative locale28. Pe de altă parte, prin nota nr. 031/6 ianuarie 1945 a Comisiei Aliate de Control pentru România se ordona deportarea cetăţenilor români de origine germană la munci în Uniunea Sovietică, bărbaţi între 17-45 ani şi femei între 18-30 ani20. Având în vedere că Ardealul de Nord a fost restituit României cu acordul personal al lui Stalin abia la 9 martie 1945, deci după ce la 6 martie se constituise guvernul prosovietic dr. Petru Groza, opinăm că şvabii sătmăreni au fost deportaţi în calitate de cetăţeni ai Ungariei, potrivit ordinului 0060. Articolul 21 al Tratatului de pace dintre U.R.S.S. şi Ungaria, semnat la 10 februarie 1947, prevedea eliberarea şi reîntoarcerea ia vetrele lor a prizonierilor de război şi a persoanelor civile din Ungaria. Cei din Socond şi Moftin

vor reveni în anul 1947 în baza acestui articol, figurând la sovietici ca cetăţeni unguri20. Nota 031 a avut în vedere cetăţenii români de etnie germană din restul Transilvaniei şi din Banat, teritorii care n-au făcut obiectul Dictatului de la Viena din 30 august 1940. La 9 ianuarie 1945 C.I.C. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, înainta premierului Rădescu un memoriu prin care protesta faţă de hotărârea Comisiei Aliate de Control de a trimite germani în U.R.S.S., dat fiind că aceştia reprezentau, printre altele, un "element însemnat al producţiei agricole şi industriale

în Ardeal"21. Dintr-un raport al Prefecturii judeţului Sibiu adresat guvernului român, datat 20 ianuarie 1945, reiese că nemţii din oraş şi judeţ au fost deportaţi în conformitate cu prevederile Convenţiei de armistiţiu. Se preciza că delegaţii sovietici nu au respectat vârsta fixată pentru-287-