Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Bujor Dulgău - Lucian Cucuiet: Drama unei etnii - Deportarea şvabilor Sătmăreni

persoanele deportate32 Familiile etnicilor germani deportaţi se adresează guvernului român, în iulie 1945, cu un memoriu prin care solicitau grabnica repatriere a celor duşi la muncă la 11 ianuarie 1945 şi în zilele următoare. “Nu suntem străini. Suntem cetăţenii Statului Român, leali, cinstiţi şi corecţi”. în memoriu se făcea trimitere la comunicatul guvernului din 12 ianuarie 1945 şi la cele ulterioare, conform cărora aceşti cetăţeni ar fi fost ridicaţi doar în mod provizoriu, dar un provizorat prelungit, fără nici o veste de la deportaţi33.

Dincolo de orice speculaţii ori interpretări, fără a stabili vinovăţii la adresa guvernanţilor din România sau Ungaria (cine se mai putea opune în acel context Uniunii Sovietice? - n.n.), un lucru rămâne foarte clar: deportarea s-a executat la ordinul sovieticilor, sub îndrumarea şi supravegherea nemijlocită a acestora, ajutaţi de unităţile speciale N.K.V.D. cu experienţă în domeniu. Aceştia realizaseră deja un succes, după 22 iunie 1941, dislocarea germanilor din regiunile baltice, colonizaţi aici de Ecaterina a ll-a în veacul al XVIII-lea, în Siberia şi Asia Centrală.

Acţiunea pregătitoare a demarat în ultima decadă a lunii decembrie 1944, când autorităţile administrative locale au trecut la întocmirea tabelelor nominale cu locuitorii şvabi. Se zvonea că ar fi vorba de întocmirea listelor de cetăţenie. Au fost trecute în aceste tabele, pe lângă şvabi, şi persoane cu nume maghiare, rezultate din căsătorii mixte sau având soţii de etnie germană. Dar,

vor fi deportaţi şi români: Sanislău - 94, Ciumeşti - 3534, Foieni - 2, Seini - 3, Oraşu Nou - 2, Borleşti 135, Tăşnad - 6, Mecenţiu (azi Ady Endre) - 230, Cărei, Berea3'’, Aciua - 338, Terebeşti -139, ş.a. Prezenţa românilor pe listele deportaţilor se poate explica prin obligativitatea îndeplinirii criteriului numeric, dar şi prin răzbunarea unora dintre autorităţile locale asupra persoanelor incomode, cum a fost cazul notarului Pál lános din Sanislău. Aşa a ajuns şi Bulbuc Maria-Cornelia,

fiica fostului primar Săjăgean din Sanislău, să fie deportată timp de cinci ani în Donbas40.

Scenariul a fost cam acelaşi în toate localităţile. Imediat după sărbătoarea Anului Nou cei vizaţi au fost convocaţi la şcoala sau primăria comunală, apoi deplasaţi pe jos, sub escortă militară sovietică, spre centrele de plasă, iar în final la Cărei şi Satu Mare. în oraşul Satu Mare au fost cazaţi la Liceul “Unio” şi Şcoala generală nr. 1 (azi Grigore Moisil). în zilete de 10-12 ianuarie 1945 au fost îmbarcaţi în trenuri de marfă şi duşi spre necunoscut. După mărturia d-lui dr. luliu Hager, în gara din Timişoara au fost văzute primele garnituri cu deportaţi din Ungaria deja în ziua de 6 ianuarie Deplasarea a avut loc pe ruta Oradea-Arad-Timişoara-Râmnicu Sărat-Focşani-laşi, de aici fiind transportaţi în vagoane ruseşti, unde se îngrămădeau 80-90 de persoane. Vagoanele erau îngheţate, cu şipcile din podele rupte spre a se putea respira. Apă de băut primeau cu concursul localnicilor doar în staţiile mai mari. Din cauza lipsei de locomotive, deplasarea la locurile de destinaţie a durat între 14-28 de zile. în acest timp au primit hrană doar de două-trei ori, cunoscutul arpacaş41.

A da o cifră exactă în privinţa numărului de persoane deportate este suficient de dificil. Datele pentru oraşele Cărei şi Satu Mare nu se cunosc. în vara anului 1945 s-au întreprins demersuri la nivelul tuturor comunelor din judeţ de a fi recenzată populaţia existentă în momentul intrării armatelor sovietice în zonă. în tabelele nominale întocmite, la rubrica “observaţii”, apar o serie de consemnări: deportat la muncă în Germania, în Ungaria, dus de trupele maghiare sau germane, deportat la muncă în U.R.S.S., în Ucraina, concentrat, demobilizat, înrolat în armata maghiară sau simplu “deportat”, ultima de natură să deruteze. Aici se aveau în vedere mai ales evreii, dar şi cetăţenii de altă etnie, despre care nu se ştia nimic, în asemenea cazuri am avut în vedere singurul indiciu, numele şi prenumele persoanelor. Pe parcursul investigaţiilor am depistat

următoarele cifre: 'Ardud - 25142, Baba Novac - 243, Beltiug - 29544, Craidorolţ - 7145, Moftinu Mare - 25640, Sanislău (fără români) - 3204'’, Socond - 9043, Şandra - 7449, Tarna Mare - 300, Terebeşti - 11201 şi Turulung - 6852. Opiniile cercetătorilor converg spre aceleaşi cifre: D. Radosav - peste 4000 de persoane03, E. Hauler a publicat în Germania o listă cu 4834 de nume04, alte surse indică cifra 4850°°. Cifra deportaţilor poate fi intuită, cu o marjă de eroare, dacă avem în vedere că numărul etnicilor germani a scăzut de la 9491 în 1939 la 5593 în august 1945°°. Dar, trebuie avut în vedere, dacă nu neapărat un oarecare spor demografic, numărul-288-