Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Nae Antonescu: Preistoria sovietizării în nord-vestul României

la cârma tuturor instituţiilor politice şi culturale cum s-a întâmplat şi aici la Satu Mare, în vreme ce tinerimea studiase această situaţie îi apărea în neconcordanţă cu vrednicia istoriei poporului român. Evident că aceste elemente ale preistoriei sovietizării în părţile nord-vestice ale ţării nu s-au desfăşurat lin şi nici măcar academic. Chiar la început s-a instalat starea de conflict ce a dominat pasional situaţia. Studenţii români din Cluj şi evident şi noi din părţile sătmărene eram în general monarhişti, ideea ostracizată atunci, încă nu pe faţă, de către comunişti cam aşa cum o fac astăzi pedeseriştii noştri. Pretextul a apărut chiar mai devreme decât s-a aşteptat. Studenţii noştri manifestau pe străzile Clujului în timp ce la fabrica de încălţăminte din cartierul Iris cum se numea pe atunci au avut loc unele încăierări soldate cu bătăi şi după câte-mi amintesc chiar cu morţi. Muncitorii de la amintita fabrică au venit atunci în centrul oraşului unde studenţii manifestau împotriva elementelor comuniste. Atunci au început busculadele. Noi studenţii luptam împotriva comunismului, dar şi împotriva elementelor maghiare sau izraielite, care împreună formau nucleele comuniste. Cum noi eram mai puţini iar muncitorii erau atâţia împotriva noastră şi pe care ne socoteau fascişti ne-am retras cu încetinitorul din faţa puhoiului spre căminul nostru Avram lancu. Acolo s-a stabilit rezistenţa noastră în faţa atacanţilor. Aceştia au intrat în cămin până la etajul întâi dar mai departe nu au putut să ajungă pentru că intrările la etaj au fost baricadate cu mobilă: mese, scaune şi alte obiecte ce serveau de obstacole. în timp ce comuniştii strigau lozinci de ale lor noi aruncam în stradă pături, veselă şi alte obiecte contodente prin mijlocirea căroră i-am rănit pe mulţi dintre ei.

Auzind mănăşturenii despre asaltul împotriva studenţilor au sosit în ajutorul nostru şi cu vitejia lor neîntrecută i-am cam pus pe fugă pe invadatorii comunişti. Dar îndată a sosit la faţa locului poliţia clujeană, care a început să ne aresteze, pe cei care n-au putut să dispară între care am fost şi eu. M-am gândit că nu trebuie să-mi fie frică pentru că atunci eram corespondentul ziarului bucureştean Jurnalul de dimineaţă redactat de Tudor Teodorescu-Branişte. Aveam şi legitimaţie pentru nord-vestul ţării. Dar a fost în zadar, m-au înglobat şi pe mine alături de ceilalţi studenţi. Ne-au dus la sediul poliţiei locale, atunci aproape de piaţa mare de alimente şi fiindcă studenţii rămaşi afară din cămin tot manifestau încă ne-au transportat ia Turda, cu un fel de autocare cum erau aţunci în 1946. Mi-aduc aminte că pe tot parcursul călătoriei noastre spre Turda intonam cântece patriotice, între care Desteaptă-te Române fără ca poliţiştii să ne facă ceva, unii chiar ni s-au alăturat şi au cântat şi ei.

Noi cei arestaţi nu mai ştiam ce se întâmplă afară, ce a rămas în urma noastră. Ulterior am aflat că s-a organizat un comitet al studenţilor necomunişti în frunte cu Valeriu Anania atunci student la medicină, astăzi episcop ortodox în Cluj. Nu ştiam nimic despre soarta studenţilor rămaşi, şi nici despre discursul lui Lucreţiu Pătrăşcanu. După eliberarea de la Turda am aflat ceea ce s-a întâmplat. Şi cum lucrurile se înfierbântau, studenţii cereau eliberarea noastră ne-au readus de ia Turda şi am fost prezentaţi pe scena Colegiului academic, în clădirea de lângă Universitate, în aşa fel ca să ne vadă colegii noştri. Abia atunci studenţii au început să se liniştească şi în urma acestor evenimente din mai 1946 cursurile universitare s-au închis iar noi am plecat pe la casele noastre, în afară de cei care au rămas deocamdată în arest şi între care amintesc de unul Piţurcă şi de studentul Horaţiu Ciortin, despre care va fi vorba puţin mai târziu în aceste însemnări memoriale.

Ceea ce a apărut până acum a fost faţa văzută a lucrurilor. Realitatea adevărată era următoarea: din cauza studenţilor, în special a celor de naţionalitate română nu se putea institui cu uşurinţă ordinea comunistă în Universitate. Nucleul studenţilor comunişti români era încă neînsemnat iar conducerea politică era formată din studenţi de naţionalitate maghiară sau evrei maghiarizaţi. Plecând noi din Cluj le-a fost mult mai uşor să-şi realizeze acest ţel desigur ajutată mereu de forţa crescândă a oficialităţilor sovietice.

într-o carte întitulată Ademenirea de Romulus Zaharia, apărută la Cluj în anul 1983 se aminteşte de greva studenţilor de la căminul “Avram lancu” şi sunt pomeniţi şi unii care azi trăiesc la Satu Mare. Aşa de exemplu domnul dr. Horaţiu Ciortin, la pagina 363 şi 374. în carte scrie că după eliberarea noastră au rămas sub stare de arest “Ciortin şi Piţurcă iar ceilalţi au plecat în nordul ţării”. Cartea este scrisă pe baze de documente dar din nenorocire acestea au fost falsificate şi interpretate în chip comunist. Chiar şi asaltul supra căminului studenţesc este prezentat în lumina relatărilor din ziarele comuniste, care la rândul lor nu au spus adevărul. Astfel la pagina 412 se spune că “Mănăşturul e cetatea şovinismului” pentru că pe zidurile fabricii de bere-283-