Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Dori Dărăban: Universul concentraţionar din bazinul Donbas

scăpăm de insolaţie, când lucram vara pe câmp. în baracă era foarte cald datorită aglomeraţiei şi mizeriei, au apărut şi ploşniţele. Pătrundeau peste tot, din cauza lor nu puteam dormi noaptea. Odată a început şi tifosul care era foarte contagios. Spitalul din oraş era plin de bolnavi în aşa fel încât dormeau şi pe podele dintre ei. Fără medicamente au scăpat doar cei rezistenţi. îi invidiam pe cei morţi pentru că au scăpat de suferinţă şi mizerie. Eram duşi la dezinfecţie periodic şi civilii ruşi şi soldaţii ne ocoleau. Nu ştiam pe care mureau ci doar pe cei cunoscuţi. Am luat şi eu tifos şi din cauza febrei deliram amintindu-mi de părinţi şi de mâncare. Toţi care delirau au amintit aceste 2 lucruri. Nu era apă pentru spălat şi mulţi eram în mizerie mai ales bărbaţii. Praful de cărbune ne invada plămânii şi corpul. Unei colege i s-a tăiat piciorul fiind zdrobit de vagoneţi. Alţii au avut numeroase arsuri de la incendiile din mină. Aflam doar din veşti dacă a murit cineva aşa eram de mulţi în lagăr. Cei morţi erau duşi cu o căruţă într-o ladă de lemn, descoperită şi îngropaţi în cimitirul de lângă lagăr. Cei care lucrau ia suprafaţă, împingând vagoanele au avut multe insolaţii. Nu era nicăieri vreun copac ca să facă umbră nici apă nu aveam şi erau multi şobolani atât în lagăr

cât şi în mină’7^.

“Din cauza apei nepotabile dar pe care totuşi o beam că nu aveam alta ne-am îmbolnăvit de dezinterie. Cel care se îmbolnăvea de tifos era ameninţat cu moartea de soldaţii ruşi. Ne-am îmbolnăvit şi din cauza hranei reci pe care o primeam mai întotdeauna. Această boală ne-a slăbit pe toţi iar din cauza mizeriei a început tifosul în lagăr. Mâncarea scădea şi din cauza bolii mureau mulţi dintre noi. Mâneam şi mâncarea celor morţi de tifos. S-au luat măsuri de deratizare, a început încălzirea în lagăr, s-au făcut numeroase controale asupra curăţeniei din camere, trebuia să fim tot timpul curaţi ca să nu fim biciuţi de soldaţi. Din cei 350 de bolnavi din luna mai în luna iunie muriseră deja 330, iar cei morţi erau puşi în sicrie din scânduri Felcerul rus arunca o privire fugară şi punea acelaşi diagnostic de distrofie musculară. Unii mureau în somn din cauza bolii alţii de foame. Cei grav bolnavi erau duşi cu camioanele la spital în oraş. Erau atâtea păduchi că-i mâncau găinile comandantului de lagăr. Morţii erau îngropaţi fără sicriu şi cruce şi-i jeleam în culoarea albă pe care o aveam toţi. Mulţi şi-au pierdut minţile din cauza tifosului şi au fost duşi în altă parte unde

probabil au fost împuşcaţi de soldaţi, pentru că nu i-am văzut niciodată"74.

A fost reţinută de memoria individuală şi evadarea din acest spaţiu al suferinţei, care este lagărul. Au existat numeroase tentative de evadare din lagăre cu toate că posibilităţile de reuşită erau extrem de mici şi majoritatea celor evadaţi au fost prinşi de autorităţi. Se încerca prevenirea actelor de evadare prin făcutul de apel seara şi dimineţa, folosirea de gardieni înarmaţi şi înconjurarea lagărului cu sârmă ghimpată. Mulţi deportaţi nu au putut nici scrie nici primi scrisori de acasă, fiind îngrijoraţi de soarta celor de acasă. Dorul de cei râmaşi acasă şi neputinţa de a mai suferi foamea şi frigul din lagăre, i-a făcut pe mulţi să evadeze. De exemplu Herman loan din Terebeşti a fugit într-o zi din lagărul de Konstantinovka “noaptea am reuşit să fug din lagăr profitând de neatenţia celor din lagăr, împreună cu Torna Francisc. Ziua stăteam ascunşi prin şanţuri sau prin tufişuri şi numai noaptea ne deplasam. Tremuram de frica NKVD, care ne luase urma, deoarece atunci când dispărea cineva din lagăr şi nu ieşea numărul la apel, se dădea alarmă. După 1 săptămână ne-au prins şi ne-au dus înapoi în lagăr unde ne-au băgat în carceră. După ce am scăpat de carceră am fost trimişi din nou la muncă. De aici am fugit din nou pentru că nu-mi plăcea să lucrez pentru ruşi. Când am ajuns la Nipru m-am aruncat îmbrăcat în apă ca să ajung pe celălalt mal. M-au văzut nişte ruşi şi m-au spus la miliţie care m-au arestat pe celălalt mal, unde m-au şi prins. Am fost dus la batalionul disciplinar unde am lucrat sub paza strictă la o fabrică de sticlă. Până la eliberare am ajuns şef de batalion disciplinar şi am fost folosiţi la munci foarte grele în lagăr”. “De la Kistekova toate încarcerările de evadare au fost descoperite până la urmă şi cei prinşi au fost mutaţi în lagărele disciplinare. Pentru preîntâmpinarea evadărilor se făcea seara, înaintea culcării şi dimineaţa înaintea plecării în mină, apelul”7^. “De la Omsk-Ural toţi cei care au evadat erau prinşi de poliţie. Dacă nu vroiau să spună din ce lagăr au fugit erau bătuţi până

spuneau. Apoi erau duşi înapoi şi strict supravegheaţi de soldaţi”7^. "Cei care au reuşit să fugă din lagăr nu au putut ajunge prea departe fiind prinşi de soldaţi. Erau aduşi în lagăr şi seara, după ce veneam de la mină, eram strânşi în careul lagărului unde întâi făceau apelul şi apoi îi aduceau pe evadaţii prinşi. Aceştia erau bătuţi crunt de soldaţi ca să dea exemplu şi celorlalţi deportaţi care ar avea asemenea gânduri ascunse. Apoi erau duşi într-un lagăr disciplinar dar n-am mai văzut pe-277-