Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Gheorghe Şişeşteanu: Agresiune şi colectivizare in Sălaj

(tot satul) şi un total de 527,04 hectare (din care 352,89 ha. arabil).

La 30 martie 1955, s-a format în satul Bocşa22 întovărăşirea agricolă “1 Mai”, prin înscrierea a 16 familii cu 22,43 hectare de teren. în 1959, tot satul era înscris în întovărăşire, iar la 9 noiembrie 1961 s-a creat Gospodăria Agricolă Colectivă “7 Noiembrie”, cu participarea a 336 de familii şi având 614,08 hectare de pământ (din care, 506 ha., arabil). 18 familii, cu un total de 37,70 hectare, au refuzat înscrierea în G.A.C..

în satul Stârci22, în iunie 1958, 18 familii, având în total 7,16 hectare, au creat întovărăşirea agricolă “Viaţa Nouă". în 1959, tot satul era înscris în întovărăşire. Ea îşi schimbă numele în “Unirea”. La 10 septembrie 1961 s-a creat G.A.C. “Valea Ragului”, cuprinzând 303 familii şi 538 hectare de pământ (din care, 360 hectare, arabil). 193 de familii nu s-au înscris în colectiv, fie datorită refuzului lor, fie datorită suprafeţelor mici pe care le deţineau (sub 0,30 ha.) sau a faptului că aveau pământ în zona montană.

în 19 aprilie 1956, în satul Borla24, s-a constituit întovărăşirea agricolă “înainte”, având 16 familii şi 22,43 hectare de teren. în 1959, tot satul era înscris în întovărăşire; la 15 octombrie 1961, ea se transformă în G.A.C. cu numele “Petőfi Sándor”, având 399 de familii (96,14 % din totalul, familiilor) şi 874,59 hectare de pământ (500,66 hectare, pământ arabil).

în satul Poniţa25, 20 de familii, având un total de 7,37 hectare, au constituit în 7 septembrie 1957, o întovărăşire agricolă. în 1960, tot satul era în întovărăşire, însă transformarea ei în G.A.C. a întîmpinat unele greutăţi: “în perioada de desfăşurare a muncii politice printre ţărani, pentru a-i îndemna să facă cereri de înscriere în G.A.C., au existat unele elemente necinstite care au făcut dificilă munca de convingere. Aceste elemente au format o delegaţie pentru a merge la Bucureşti (Feşteu Nicolae şi Feşteu Teodor) şi a arăta că in sat nu sunt condiţii favorabile pentru colectivizare (n.n. zona este muntoasă). Ele au colaborat cu Fărcaş loan, Colcer losif, Fărcaş Petru şi Chira loan. Toţi au avut manifestări ostile şi au refuzat înscrierea în G.A.C. Aceste elemente trebuie supravegheate şi când aduc calomnii la adresa gospodăriei, trebuie demascate şi denunţate autorităţilor de drept".

La 5 noiembrie 1961, 115 familii din sat au intrat în colectiv cu 246,83 hectare de pământ (din care 150,53 hectare, arabil) 28 de familii au refuzat înscrierea.

Am mai putea aduce încă numerose exemple din marele dosar al cooperativizării în judeţul Sălaj, însă liniile generale sunt aceleaşi peste tot şi indică puternica ofensivă a regimului comunist care în decurs de câţiva ani, a reuşit să colectivizeze întreaga regiune (cu excepţia câtorva sate situate în zona sub-montană).

Ţăranii care la constituirea G.A.C. au refuzat înscrierea, au fost supuşi la presiuni permanente şi în final au acceptat intrarea în colectiv, astfel încât în întreaga zonă nu a mai rămas nici o familie neînscrisă.

Pentru satele colectivizate începe o nouă şi tragică experienţă. Ţărănimea a fost transformată într-o forţă de muncă gratuită, obligată prin sistemul de norme, să lucreze pământurile C.A.P. Noile generaţii au părăsit satele îndreptându-se către ocupaţii industriale în lumea oraşelor, ia început înspre oraşe mai îndepărtate: Braşov, Cluj Napoca, Baia Mare, iar după 1968, înspre noua reşedinţă a judeţului, municipiul Zalău. Cu această mare migraţie rurală începe procesul de descompunere demografică a satelor, care în această perioadă (cu puţine excepţii), sunt localităţi cu un fond demografic extrem de scăzut, cu o rată a natalităţii apropiată de 0 şi cu o populaţie îmbătrânită.

Modernizarea rurală, începută imediat după cel de-al doilea război mondial, a fost stopată. Tradiţia, cultul muncii şi respectul faţă de proprietate au devefiit valori anacronice. Satul din regiune a intrat într-o istorie regresivă.

Noi credem că procesul de colectivizare marchează sfârşitul satului tradiţional şi totodată, sfârşitul ţărănimii. Este extrem de interesant faptul că în aproape întreaga Europă sfârşitul ţărănimii se produce cam în acelaşi timp, la începutul anilor ‘60. Dar între Europa Occidentală şi Europa de Est - supusă sistemelor totalitare comuniste - diferenţele sunt considerabile. în Occident, sfârşitul-237-