Olariu, Gheorghina (szerk.): Sesiunea Internaţională de Restaurare - Conservare (Satu Mare, 1997)

Investigaţii, conservare

La fiecare 30 de minute, până la minutul 180 inclusiv, a fost scos câte un lot de 5 epruvete la care s-au executat, cât mai repede cu putinţă, măsurători privind greutatea, lungimea şi lăţimea. Ultimul lot, după măsurătorile imediate, a fost lăsat în aer liber pentru uscare spontană timp de 120 minute după care a fost măsurat încă o dată. 2. Hidratarea şi deshidratarea în etape controlate. Din fiecare variantă s-au pregătit câte un lot de 5 epruvete care au fost trecute succesiv, la intervale de câte o oră, prin camerele cu UR de 45%, 55% 76% şi 95% şi apoi, în continuare de la 95% la 76%, 55% şi 45%. Imediat după scoaterea dintr-o cameră umedă au fost executate cu mare rapiditate măsurătorile şi apoi au fost introduse epruvetele în camera umedă următoare. 3. Măsură torile. S-a măsurat suprafaţa şi greutatea mostrelor. Suprafaţa fiecărei epruvete a fost calculată prin măsurarea rapidă a lungimii şi lăţimii mostrelor şi obţinerea (ulterioară) a produsului acestora. Dimensiunile liniare au fost exprimate în milimetri cu o zecimală, utilizându-se un şubler, iar valoarea suprafeţei a fost calculată iniţial în milimetri pătraţi (cu două zecimale) şi a fost apoi transformată în centimetri pătraţi rotunjindu-se valorile la două zecimale. Greutatea mostrelor a fost măsurată prin cântărire la o balanţă de laborator (analitică) iar valorile au fost notate în grame urmate de trei zecimale. Atât pentru valorile de suprafaţă cât şi pentru cele de greutate au fost calculate valorile medii pe cele 5 epruvete ale fiecărui lot supus experienţei şi stadiului de măsurare. Aceste valori medii, specifice lotului, au fost înscrise în tabelele şi în graficele ce vor fi prezentate în continuare. IV.Rezultate şi discuţii Hidratarea şi deshidratarea spontană. 1. La hidratarea spontană a pergamentului în camera umedă cu UR de 95% datele înregistrate, calculate şi prezentate în tabelele 1 şi 2 precum şi în graficele 1 şi 2 arată următoarele:- Pergamentul creşte relativ uniform şi continuu în greutate după o curbă al cărei unghi de atac (unghi iniţial de pornire) este de cca. 450 . 61

Next

/
Thumbnails
Contents