Olariu, Gheorghina (szerk.): Sesiunea Internaţională de Restaurare - Conservare (Satu Mare, 1997)
Hârtie, grafică, documente
ţin de conservarea colecţiilor. Acest lucru este însă posibil doar printr-o conştientizare a specialiştilor, a altor factori responsabili şi în ultimă instanţă, chiar a publicului - beneficiar al operei artistice şi culturale. începând eu anii 1990 - 1991 şi chiar mai devreme, la Alba Iulia a început să se lucreze la elaborarea unui program viabil, sistematic şi concret pentru salvarea patrimoniului de carte veche şi documente. Atâta vreme cât în lume, programele de conservare a patrimoniului, au ca obiective doar activitatea în sine şi rezultatele ei, noi ne-am văzut în situaţia de a fi nevoiţi să mediatizăm această problemă, pentru a sensibiliza factorii de decizie şi publicul, asupra pericolului neaplicării unor măsuri rapide, în vederea salvării patrimoniului bibliofil. Astfel, în laboratorul muzeului s-a trecut la intervenţii de conservare preventivă la unele colecţii, (Colecţia de carte veche bisericească a Episcopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia şi Depozitul de documente al Muzeului Naţional al Unirii), la efectuarea unor tratamente de dezinfecţie pe un mare număr de volume, iar acolo unde a fost nevoie, la aplicarea unor tratamente complexe şi la restaurarea volumelor şi a documentelor care au suferit degradări fizico-chimice de mare amploare sau au fost afectate de atacuri microbiologice active. Au fost redate asfel circuitului ştiiţific şi expoziţional, un mare număr de manuscrise, tipărituri, documente sau hărţi, unele dintre acestea fiind considerate la vremea respectivă irecuperabile. Popularizarea activităţilor de conservare şi restaurare prin mass media, realizarea unor filme documentare pe această temă şi prezentarea acestora cu diferite prilejuri, s-au dovedit a fi mijloace eficiente în vederea formării unei opinii favorabile pentru activitatea pe care o desfăşurăm. Deşi s-ar putea crede că o carte nu oferă posibilităţi diverse de etalare, deci nu atrage decât un public absolut specializat, am încercat la Alba Iulia să depăşim ideea “bifării” unor acţiuni din plan, am încercat să facem dintr-o expoziţie de restaurare, fie ea de cărţi sau documente, un eveniment, care să vină în întâmpinarea publicului, să-l atragă şi să-l educe, cu privire la obiectele noastre vechi şi la soarta acestora. Se poate spune aşadar, că un program de restaurare şi conservare, nu-şi are finalitate decât printr-o schimbare a atitudinii publicului şi nu în ultimul rând, de schimbarea atitudinii specialistului, 181
