Olariu, Gheorghina (szerk.): Sesiunea Internaţională de Restaurare - Conservare (Satu Mare, 1997)

Hârtie, grafică, documente

care nu ar trebui să fie una de indiferenţă. Se poate aminti aici, de necesitatea schimbării raportului dintre restaurator şi obiect, dintre conservator şi obiect. în fond, toate aceste probleme ţin în ultimă instanţă de conştiinţa şi etica profesională.

Odată cu înfiinţarea Centrului Naţional de Conservare şi Restaurare a Cărţii Vechi, ca şi compartiment specializat în cadrul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, se doreşte aplicarea unui program de salvare a patrimoniului de carte. Se are în vedere ca formarea viitorilor specialişti în domeniu, să se facă după criterii valorice reale, care să nu pună în pericol soarta obiectului şi să nu fie un mijloc de încărcare a schemelor de personal ale instituţiilor muzeale.

Pentru a evita practica împământenită până acum, şi anume că un restaurator în formare este neapărat nevoie să ajungă restaurator, chiar dacă pe parcurs se constată că acesta nu este apt pentru a desfăşura muncă de restaurare, ne propunem ca intrarea şi acceptarea în vederea efectuării practicii în laboratoarele noastre, a diverşilor cursanţi, proveniţi de la muzee şi biblioteci din ţară, să se facă extrem de riguros.

Dacă am avea curiozitatea să facem o statistică cu privire la numărul de persoane pe care instituţiile culturale, deţinătoare de patrimoniu de carte, le-au trimis în ultimii 10 ani, în vederea obţinerii specializării de restauratori de carte, plătind sume importante din bugetele proprii, s-ar putea crede că în acest domeniu nu ar mai trebui să fie probleme de conservare. în realitate însă, ar fi bine de văzut, câte din aceste persoane prestează cu adevărat această muncă, câte au migrat spre alte activităţi sau câte au rezultate satisfăcătoare.

După o evaluare pertinentă a acestor aspecte, atât de natură financiară, cât şi profesionale, ne propunem ca la Alba Iulia, începerea pregătirii practice să nu se facă fără supunerea cursanţilor la o probă de aptitudini care să ne dea posibilitatea să apreciem într-o primă etapă realele posibilităţi ale acestora.

De asemenea, după un interval de 3 - 4 luni de practică şi de pregătire teoretică, viitorul restaurator va fi supus unui examen practic şi oral. în funcţie de rezultatele obţinute în aceste prime etape, se vor lua măsuri ca instituţiile de unde vin cursanţii, să fie anunţate în scris dacă aceştia sunt apţi sau nu pentru a continua practica şi de a deveni restauratori.

182