Olariu, Gheorghina (szerk.): Sesiunea Internaţională de Restaurare - Conservare (Satu Mare, 1997)
Hârtie, grafică, documente
prin mijloc iar prin tighelire, erau reunite laolaltă, mai multe fascicule. A urmat apoi coaserea pe fâşii de pergament sau sfori, îneleierea cotorului, elemente care asigurau astfel, o protecţie foarte bună pentru foile scrise. Fălţuirea, aşezarea pe fascicule, coaserea şi apoi îneleierea lor, sunt procedee folosite şi în prezent în legătoria de carte. Aproape tot ce s-a realizat ulterior în această direcţie, a urmărit în principal, protejarea legăturii sau decorarea copertelor. Experienţele cu noi materiale, micile inovaţii în tehnica cusutului, încleiatul, ligamentele sau capital-bandul, sunt toate la un loc numai variante ale tehnicii legătoriei, pusă la punct de legători ingenioşi, până în anul 1500. Şi pentru alte tipuri de materiale s-a manifestat un interes deosebit în vederea păstrării îndelungate. Astfel, după inventarea hârtiei, chinezii tratau deja acest tip de material în scopul prevenirii atacurilor de insecte, aşa încât, prin anul 500 ei considerau că au suficiente cunoştinţe pentru a păstra hârtia timp de sute de ani. Aşadar, preocupările în vederea conservării diferitelor suporturi de scriere nu sunt noi, sunt însă permanente şi ele ar trebui să fie susţinute în mod evident de programe eficiente şi sistematice, în funcţie de particularităţile fiecărei colecţii. Fără a trece cu vederea acţiuni întreprinse pe plan naţional pentru conservarea cărţilor, este astăzi limpede că ceea ce s-a făcut, sporadic şi eficient doar în cazuri mult prea particulare, nu este în măsură să ne facă să spunem că, măcar în cazul valorilor excepţionale conservarea acestora nu mai este o problemă. Paradoxal, colecţiile vechi de carte sunt cele mai afectate datorită indiferenţei, a factorului uman care generează indirect, dar indiscutabil instalarea unor factori necorespunzători de mediu şi aici intervine un proces în lanţ al distrugerii biologice şi fizico-chimice a materialelor. Luând în calcul şi vicisitudinile istorice prin care au trecut cărţile noastre, se poate spune cu certitudine că omul şi condiţiile de depozitare precare, precum şi o slabă cunoaştere a problemei, chiar în rândul specialiştilor sunt factorii principali ai distrugerii acestor bunuri. Pornind de la ideea că restaurarea este în sine “un accident”, se poate afirma că trebuie rezolvate, în primul rând, toate problemele care 180
