Dobrescu, Adela (szerk.): Samcult. Revistă de cultură şi civilizaţie (Satu Mare - Mátészalka, 2010)
Dr. Maria Lobonţ Puşcaş: Evoluţia arhitecturii tradiţionale în zona Satu Mare ţi Szatmár-Szabolcs-Bereg
Satul, în postcomunism, a cunoscut sistematic transformări care i-au schimbat structura socială, demografică şi economică cu efecte directe asupra normelor şi valorilor culturale şi sociale, a mentalităţii individuale şi de grup. Arhitectura rurală, producţie a culturii materiale, alături de alte manifestări ale culturii (costumul tradiţional, alimentaţia, obiceiurile etc.), a cunoscut cel mai puternic aceste transformări. începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea, fenomenul de disoluţie în arhitectura vernaculară (vemacullus în latină - indigen, domestic), este întâlnit mai ales în satele din Ţara Oaşului. Aici, casa palat8 este elementul de bază al identităţii „oşeneşti”9. Am cercetat în acest sens localitatea Cămărzana. în zona Codru - localităţile Soconzel, Bogdand, în zona Subcodru - Viile Satu Mare, sau în zona de Câmpie localitatea Petreşti sau comunităţile din Szatmar-Szobolcs-Bereg acest fenomen nu are aceeaşi amploare, aici schimbări în cadrul arhitecturi vemaculare fie nu au avut loc - Petreşti, Vallaj, fie s-au oprit în anii 1989 - Soconzel, Szomosszeg, Nyrcsaholy, Nagyecsed, la Viile Satu Mare casele noi construite sunt ale orăşenilor care le folosesc ca şi case de vacanţă. în Bazinul Tisei Superioare, în nord-vestul Transilvaniei şi în întreg spaţiul carpato-danubianopontic tradiţia construcţiilor ţărăneşti din lemn în este foarte veche, lemnul influenţând în mod direct apariţia unei veritabile civilizaţii a lemnului10 . Aici casele din lemn erau creaţii de arhitectură populară, gândite şi create echilibrat, cu rigoare geometrică, în comunităţile studiate arhitectura vernaculară a avut un numitor comun şi anume materialele de construcţie - lemnul - în Cămărzana, Soconzel, Szomosszeg, Nyrcsaholy, Nagyecsed, Viile Satu Mare; lut, vaioagă, cărămidă arsă şi materiale vegetale în satele şvăbeşti sau maghiare - Vallaj, Petreşti, Bogdand. Locuinţele tradiţionale, adevărate monumente de arhitectură vernaculară găsite în zona studiată, sunt mărturiile palpabile ale vechimii sistemului constructiv şi a sistemului de locuire. Casa tradiţională are în linii mari aceaşi fonnă şi structură de organizare, indiferent de zona etnografică la care ne-am referi; diferenţele apar doar în ceea ce priveşte dimensiunile şi 8 Alina Creangă-Astaloş şi Liuba Horvat, „Prestigiul social în arhitectura contemporană din Oaş”, în Studii şi cercetări etnoculturale, nr. VI, Bistriţa Năsăud, 2001. p. 232 9 Ibidem, p. 242 10 Andrei Pănoiu, Din arhitectura lemnului, Bucureşti, 1977, p. 83 82 ornamentaţia. loan Toşa consideră că lemnul este prezent în viaţa omului însoţindu-1 în toate momentele importante ale vieţii „de la leagăn până la mormânt”11: căsătorie - biserică; naştere - leagănul copilului; moarte -„sălaşul”, sicriul. Casă din Bogdand, jud. Satu Mare Mai mult, se ştie că lemnul a dezvoltat în mentalitatea tradiţională o matrice de sensuri, dar toate au la bază ideea de armonie cosmică între om şi copac, între om şi natură, între om şi Cosmos. Aşa cum susţine reputatul etnograf clujean loan Toşa, „casele erau făcute din bârne sau din văioage şi erau învelite în paie de secară; casele bătrâneşti erau în cheotori şi aveau uşile făcute din lemn, cu ţâţâni şi cu chei tot de lemn; casele vechi aveau pereţii din pământ bătut între scânduri şi erau acoperite cu paie”12. La construcţii, mai ales pentru elementele de rezistenţă, se folosea de regulă lemnul de esenţă tare13 - stejar, gorun, care conferă rezistenţă, trăinicie construcţiei indiferent de destinaţia pe care aceasta o are: casă, biserică, anexe ( şură, grajd, coteţ, găbănaş etc ). Esenţe des folosite erau şi bradul, fagul, carpenul, salcâmul şi plopul, sigur în funcţie de zonă14, de aşezare geografică. „Se căuta să folosască la casă lemn de stejar că era tare şi ţine casa mulţi ani, bradul era bun şi el pentru construcţie...”15. Din stejar şi gorun (în funcţie de zonă) se confecţionau elementele de rezistenţă ale casei, elementele purtătoare: temelia (adică tălpile de la bază), bârnele pereţilor, cununile, furcile, stâlpi: în unele zone de deal se făceau şi grinzile tot din stejar16, în timp ce elementele purtate adică susţinute: tavan, streaşină, acoperiş, învelitoare 11 loan Toşa, Casa în satul românesc de la începutul secolului XX, Cluj Napoca, 2002, p. 83 12 loan Toşa, op.cit., p. 73 13 Inf. Onica Gheorghe,65 ani, Cămărzana, jud. Satu Mare, 2010 14 Mihai Dăncuş, Zona etnografică Maramureş, p. 123 15 Inf. Petcaş loan, 78 ani, Soconzel, jud. Satu Mare, 2010 16 loan Toşa, op.cit. p. 89
