Dobrescu, Adela (szerk.): Samcult. Revistă de cultură şi civilizaţie (Satu Mare - Mátészalka, 2010)
Dobrescu Adela: Evoluţia costumului de mireasă în Cămărzana sau de la handmade a made in China
Evoluţia costumului de mireasă în Cămârzana sau De la handmade la made in China Dobrescu Adela Căsătoria este poate cel mai important şi complex dintre riturile de trecere. Ceremonialul nunţii este unul format din mai multe componente, trei la număr după cum aminteşte Mihai Pop: logodna, nunta şi obiceiurile de după nuntă. Secvenţele şi dinamica acestor ceremoniale subliniază importanţa shimbării statutului mirilor atât pe plan personal, cât mai ales în cadrul comunităţii din care aceştia făceau parte. Cele două planuri, cel personal (care ţine de intimitatea familiei) şi cel social (care ţine de întreaga comunitate) „combină manifestările care se consumă în cele două spaţii”1 şi care în cele din urmă mobilizează întreaga comunitate. Căsătoria este un ritual complex şi prin prisma actanţilor implică masculinitate şi feminitate. Mireasa, simbol al fecundităţii, este asemuită cu o floare sau o căprioară, iar mirele cu un grădinar (care culege floarea, bobocul proaspăt înflorit) sau un vânător. Aceşti tineri trec prin „cea mai substanţială schimbare de status”.2 Interacţinea celor doi miri, dar şi interacţiunea acestora cu familiile lor influenţează dinamica întregului ritual şi mai ales caracterul lui teatral, aşa cum sublinia şi Arnold van Gennep. Secvenţele care formează imaginea completă a nunţii sunt punctate de numeroasele intrări şi ieşiri din scenă a celor doi actori principali. Dinamica lentă la început (logodna, chematul la nuntă, alegerea naşilor) se accentuează şi creşte odată cu apropierea momentului culminant (cel al nunţii propriu-zise şi mai ales al ritualului religios), în această piesă actorii principali au roluri bine definite şi deşi ambii dobândesc prin căsătorie un nou statut, rolul miresei „implică mutaţii existenţiale fundamentale”3 *. Ea este cea care îşi părăseşte familia, neamul, gospodăria pentru a se integra într-o nouă familie, cea a bărbatului ei. , Totul porneşte de la răspunsul pe care tânăra fată îl 1 Mihai Coman, Introducere în antropologia culturală. Mitul şi ritul, Iaşi, 2008, p. 150 2 Germina Comanici, Cercul vieţii, Bucureşti, 2001, p. 152 3 Ibidem p. 152 64 dă viitorului mire. Acceptul acesteia de a se căsători este declanşatorul întregii succesiuni de secvenţe, secvenţe care au în prim plan mirii, dar în special mireasa. Este interesant să observăm că acest prim plan pe care îl ocupa tânăra nu se datorează rolului pe care ea îl îndeplineşte în cadrul ceremonialului , ci prin concentrarea acţiunilor către ea. Dacă ne referim la aceste acţiuni, atunci una dintre cele mai importante este cea al îmbrăcatului miresei şi a costumului. Numită deseori păuniţă sau regină, mireasa este elementul cel mai spectaculos, din punctul de vedere al costumului, al întregii ceremonii. Indiferent din ce zonă folclorică sau geografică provine, indiferent de etnie sau religie, costumul miresei este spectaculos şi grăitor, subliniind importanţa femeii în viaţa de familie, dar şi importaţa ei în economia gospodăriei. Nuntă din Oaş, începutul secolului a! XX-lea, Colecţia Iuliu Pop, Muzeul Judeţean Satu Mare Nunta în Ţara Oaşului, implicit şi în Cămârzana, este un spectacol de o amploare şi un fast cu totul speciale. Fie că vorbim de nunta începutului de secol XX sau nunta începutului de secol XXI, nunta oşenească epatează prin bogăţia costumelor, a dansurilor, a ţâpuriturilor şi a numărului de invitaţi. Dacă la început de secol XX nunta se făcea cu 100-150 de persoane, şi să ţinem cont că nunta se ţinea în casă unde intrau maxim 30-40 de persoane, înţelegem că erau mai multe rânduri de nuntaşi. La jumătatea secolului s-a trecut la nunta la şură şi apoi la cea la cort, unde intrau 300-400 de invitaţi. în 2010 o nuntă obişnuită la Cămârzana numără 1000 de invitaţi. Este important să înţelegem că alături de casa
