Dobrescu, Adela (szerk.): Samcult. Revistă de cultură şi civilizaţie (Satu Mare - Mátészalka, 2010)
Dr. Viorel Ciubotă: Nobiliti români din Cămârzana
Nobilii români din Cămârzana dr. Viorel Ciubotă în cursul cercetării prilejuite de proiectul transfrontalier româno-ungar „Samcult”, în Arhivele din Nyíregyháza, prin bunăvoinţa conducerii instituţiei, am putut cerceta fondul privind familiile nobiliare din comitatul Satu Mare, un fond complex care se întinde cronologic între secolele XV1-XIX. în paginile care urmează mă voi referi la familiile nobiliare doar din localitatea Cămârzana, aflată în România. Localitate veche din Ţara Oaşului, este atestată documentar încă din anul 1387 sub forma Kamarzanfalwa, fiind pomenită apoi în anii 1478 (Komorzan) 1480 (Kamarzanfalva) etc } La 1569 şi 1578 localitatea este amintită ca „porţiune românească” (portiones Valachicae), alături de alte 20 localităţi din Oaş şi aparţinând familiei Báthory iar odinioară cetăţii Seini2 . Erau sate iobăgeşti româneşti care prestau slujbe şi plăteau dări specifice. Veacul al XVII -lea cu nesfârşitele lui războaie şi mai ales cu acelea duse de habsburgi împotriva turcilor creează posibilităţi pentru mulţi români de a se afirma în lupte şi de a fi răsplătiţi de către principii Transilvaniei, regii şi împăraţii habsburgi, cu titluri nobiliare, aceasta însemnând accederea la o treaptă socială superioară şi în primul rând scutirea de sarcini şi dări. Apar astfel foarte multe familii nobiliare româneşti mai ales în satele din Oaş, marea lor majoritate fiind înnobilată datorită meritelor militare. Revenind la cazul localităţii Cămârzana ,trebuie menţionat faptul că, în a II -a jumătate a secolului al XVIII -lea în întreaga Ungarie şi în Transilvania a avut loc o vastă conscripţie a familiilor nobile şi mai ales a cercetării calităţii de nobil efectuată de către autorităţile comitatense la ordinul împărătesei Maria Tereza. în comitatul Satu Mare această cercetare s-a desfăşurat între anii 1762-1764. în Cămârzana au fost notate două familii care au putut să-şi demonstreze cu acte nobilitatea (poziţiile 350 şi 467). O altă familie Papp, a preotului local, nu a putut prezenta altceva decât 1 Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, voi. I, Bucureşti 1967, p. 125. 2 Acad. D. Prodan, Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI -lea, voi. II, Bucureşti, 1968, p.355. 30 nefiind acceptată între cel nobile (poziţia 434). Din cele acceptate prima este cea a familiei loan Papp cu fraţii şi fiii lor („Ioannes Papp filius /ut dicit/alterius Ioannis prose et filiis suis Kirilla, Simeone et Demetrio. Item pro tertio Ioanne filio Michaelis Condam Fratris senioris Ioannis hujusque tertii Ioannis filiis Ladislas et otheodoro”). Ei au prezentat o diplomă de înobilare a principelui Mihail Apafi, dată în cetatea Făgăraş din Transilvania în ziua de 6 februarie 1666. Acest privilegiu era acordat lui „Ladislao, Francisco, Elie ac Lucae Papp de Vajnag ...” şi în 28 septembrie 1666 era publicat (făcut cunoscut şi acceptat) în adunarea congregaţiei nobiliare a comitatului Maramureş3. Din două lucrări apărute la jumătatea secolului al XIX -lea şi începutul secolului al XX- lea aflăm că această familie a avut şi blazon: pe un scut albastru un oştean îmbrăcat în verde cu o suliţă în mâna dreaptă4. 3 Arhivele comitatului Szabolcs-Szatmár-Bereg, fond Prefectura judeţului Satu Mare 1402-1919, IV A 501 e 235 a kötet, p. 256-257. 4 loan cavaler de Puşcariu, Date istorice privitoare la
