Dobrescu, Adela (szerk.): Samcult. Revistă de cultură şi civilizaţie (Satu Mare - Mátészalka, 2010)
Monica-Ioana Dumitru: Cuvânt introductiv
BOGDAND - Bogdánd Judeţul Satu Mare Comuna este situată în partea de sud a judeţului, la o distanţă de 60 km de municipiul Satu Mare, pe drumul E81, învecinându-se cu judeţul Sălaj. Râul Majna străbate localitatea pe direcţia sud-est, nord-vest. în trecut comuna a făcut parte din comitatul Solnocul de Mijloc, iar ulterior din judeţul Sălaj, în urma reorganizării administrativ-teritoriale din 1968 a revenit judeţului Satu Mare. Numele localităţii Bogdand este atestat din anul 1383 (Bogdand, 1454 Bagdand, 1475 Bogdan, 1553 Bogdaan). Alături dealte domenii din regiune stăpânite de familia Dragffy şi Bogdandul a fost zălogit în 1443 lui Bartolomeu Dragffy. în 1564 face parte din domeniul cetăţii Hodod, pentru ca din 1703 să se afle în stăpânirea comitelui suprem al Solnocului de Mijloc, contele Wesselényi István. După epidemia de ciumă din anul 1742 populaţia a scăzut dramatic, în localitate fiind colonizaţi secui. Prima informaţie despre biserica din Bogdand provine din anul 1470, documentele pomenind despre o ctitorie din piatră. Partea răsăriteană a bisericii a fost adăugată la începutul secolului al XVIII-lea, iar turnul din piatră în 1863. în anul 1977 Muzeul Judeţean Satu Mare, cu sprijinul profesorului László Sipos, a înfiinţat Muzeul Maghiar, într-o casă ţărănească datând din perioada 1880-1885. în fiecare toamnă se organizează în localitate Festivalul Folcloric al Naţionalităţilor. CAMÂRZANA - Komorzán Judeţul Satu Mare Comuna se situează în imediata apropiere a graniţei cu Ucraina, la poalele conului vulcanic numit Holmu Mare (693m), pe valea pârâului Lechincioara, la o distanţă de 62 km de municipiul Satu Mare. Prima menţiune documentară datează din anul 1387(Camarzan), când localitatea aparţinea domeniului Oaş al cetăţii Medieş. Denumirea comunei ne duce în timp spre o legendă care spune că trei haiduci, Paşca, Haiduc şi Homa, prigoniţi de autorităţi, s-au ascuns în această zonă păduroasă, aducând cu ei câteva fete care, datorită frumuseţii deosebite, au fost considerate nişte zâne. Locul în care ei s-au aşezat era greu de pătruns, semăna cu o cămară şi a fost numit „cămara zânelor”, de unde ar proveni numele de Cămârzana. O altă legendă spune că în pădurile de aici erau ascunse fetele din Oaş în timpul năvălirii tătarilor sau turcilor, locul devenind o „cămară a zânelor”. în localitate există trei lăcaşuri de cult: Biserica ortodoxă construită în 1848, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, cea grecocatolică cedateazădin 1998, şi capela credincioşilor penticostali, construită în 1995. Pe pârâul Lechincioara mai funcţionează şi azi o moară de apă, veche de aproximativ 200 de ani. Localitatea face parte din zonă etnografică a Ţării Oaşului, celebră prin unicitateaşi originalitatea obiceiurilor, prin folclorul şi costumul oşenesc, prin dârzenia oşenilor, caracteristici ce au făcut ca Oaşul să fie considerat „leagănul românismului şi patrimoniul nostru sfânt” (E. Barbul, Ţara Oaşului. Despre originea oşenilor, 1933). 10
