Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Marius Diaconescu: Dragoş "descălecătorul" Moldovei, între legendă şi realitate
Dacă analizăm cu atenţie argumentele aduse pentru identificarea Descălecătorului cu Dragoş din Bedeu, respectiv cu un membru al familiei Codrenilor, observăm caracterul lor tardiv. Să le tratăm pe rând. Numele identic al celor doi nu este un argument serios, putând fi vorba şi de o simplă coincidenţă. Numele de Dragoş are o frecvenţă destul de ridicată în Maramureş. Identificarea a fost făcută prima dată de către I. Mihályi pe baza acestei coincidenţe şi pe baza faptului că acest personaj din 1336 nu mai apare în documente ulterioare. Drăgoşeştii, la întoarcerea din Moldova nu s-au stabilit în Maramureş. Se cunoaşte documentul din 1365 prin care ei au primit domeniul din Maramureş al rebelului Bogdan16 17, dar aceasta nu înseamnă că este primul document dat în favoarea lor şi nici că s-au stabilit aici. în aceeaşi perioadă au primit şi castelul de la Becs (Tiszabecs) de la graniţa Sătmarului cu Ugocea. Ultima atestare a domeniului respectiv în proprietate regală este din 1364 "castrum regium ... Bech"', iar în 1368 Drăgoşeştii au deja dispute cu vecinii pentru teritoriile dependente de castel18. în această perioadă, 1364-1368, putea oricând să intre în stăpânirea lui Bale şi a fraţilor săi. Aşezarea lor pe acest domeniu este indicată de cognomenul "de Beych" pe care îl poartă Drăgoşeştii în documentele respective. Iar din documentele ulterioare, chiar din cele referitoare la Maramureş, nu rezultă că s-ar fi stabilit pe proprietăţile maramureşene. Mănăstirea şi stavropighia de la Peri erau în apropierea Bedeului, dar în hotarul Târâşului. De altfel, chiar documentul eliberat în 1404 de către urmaşii Drăgoşeştilor în favoarea mănăstirii, spune clar că ea este construită în "Ţara Teresului"19. Tárásul este atestat în stăpânirea Drăgoşeştilor în 13 7 3 20 şi dăruit la sfârşitul veacului mănăstirii. Dar reconstituirea drepturilor de proprietate după alungarea Drăgoşeştilor din 16 D.R.H.. C, XII, p. 398-401, ultima ediţie. 17 Maksai Ferenc, A középkori Szatmár megye, Budapest, Stephaneum Nyomda, 1940, p. 115. 18 Documenta históriám valahorum in Hungária Hlustrantia usque ad annum 1400 p. Christum, Budapestini, 1941, nr. 169, p. 215, (în continuare Documenta Vaahorum.).. 19 N. Iorga, O mărturie din 1404 a celor mai vechi "moldoveni, în Analele Academiei Române, Memoriile Secfiunii Istorice seria III, 1927, VI, p. 69-72, unde prezintă şi comentează documentul din 1404 despre mănăstirea din Perii Maramureşului, publicat de A. Petrov, Drevneaişaia ţerkovnoslavianskaia gramota 1404 g. o. Karpatoruskoi teritorii 2111. Mihályi, op. cit., p. 65. 80
