Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Ioan-Aurel Pop: Elita românească din Transilvania îj secolele XIII-XIV

ortodoxă (erau şi preoţi-cnezi) şi din micii cnezi (voievozi), mulţi înnobilaţi, dar fără putere economică. Catolicizarea ar fi putut fi o ispită, dar scopurile sale de uniformizare şi de nivelare, de anihilare a identităţii, inclusiv lingvistice - evidente în izvoarele rămase din timpul lui Ludovic I - nu erau de natură să-i atragă pe români. De altfel, spre anii 1380 - propter omnium opinionem (spune Bonfini) - în urma celui mai mare efort prozelit cunoscut în Ungaria, abia peste o treime din populaţia regatului angevin era catolică47. Izvoarele menţionează în Ungaria, până la invazia mongolă din 1241-1242, circa 600 de mănăstiri răsăritene (ortodoxe), în afara marelui număr de biserici parohiale de rit bizantin ("grecesc")48.

Regatul medieval al Ungariei a fost un stat multietnic şi pluriconfesional (alcătuit din unguri, germani, pecenegi, cumani, alani caucazieni, horezmieni, evrei, secui, români, italieni, slovaci, bulgari, sârbi, croaţi, sloveni, ruteni etc., precum şi din catolici, ortodocşi, mozaici, bogomili, islamici etc.)49, dar înzestrat de timpuriu cu misiune apostolică, în vederea convertirii "păgânilor", "ereticilor" şi "schismaticilor". Totuşi, aceste etnii şi religii (confesiuni) au convieţuit un timp în relativă linişte. Curând însă, prozelitismul catolic şi marile transformări din viaţa de stat au dat categoric prevalenţă bisericii romane şi anumitor grupuri etnice. Transilvania, anexată treptat prin cucerire, s-a bucurat întotdeauna de autonomie şi s-a numit voievodat ca şi Ţara Românească şi Moldova. în vederea stăpânirii eficiente a ţării (provinciei), autorităţile au aşezat aici în chip organizat unguri, saşi, secui, dăruiţi cu "libertates" (privilegii). Românii, supuşi prin cucerire nu au avut cum să primească astfel de privilegii globale şi nici nu puteau oferi avantaje notabile regilor ungari în schimbul lor. Prima mare acţiune prozelită (de după 1204) şi a doua (din timpul lui Ludovic I) au condus categoric la deposedarea şi marginalizarea necatolicilor în Ungaria care au refuzat convertirea silită. Sub Ludovic cel Mare s-a văzut clar cum catolicismul tinde să devină religie oficial recunoscută50 "avant la lettre" în Ungaria şi cum ortodoxia este numită "sectă" (cum extemis de sua lingua et

47 Antonii Bonfmii, Rerum Ungaricarum decades quatuor cum dimidia. Basileae (Basel), 1568, decada a Il-a, cartea a X-a, p. 377.

48 Gyula Moravcsik, Byzantium and the Magyars, Budapest, 1970, p. 114-115.

49 Jenő Szűcs, The Peoples of Medieval Hungary, in vol. "Ethnicity and Society in Hungary", ed. F. Glatz, Budapest, 1990, passim; Ioan-A. Pop, The Ethno-Confessional Structure o Medieval Transylvania and Hungary, Cluj-Napoca, 1994, passim.

50 Ş. Papacostea, Geneza statului in evul mediu românesc. Studii critice Cluj-Napoca, 1988, p. 88.

54