Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Ioan-Aurel Pop: Elita românească din Transilvania îj secolele XIII-XIV

secta contra Christianos faciunt) sau "credinţă străină" (aliena fidesf1. Se insinuează ideea că românii sunt răzvrătiţi, periculoşi, nesupuşi, înclinaţi spre rele, dar mai ales că nu sunt creştini (nici nu sunt numiţi ca atare), ci "sectanţi", "schismatici" sau "eretici" şi că, aliaţi "cu cei dinafară, de o limbă şi sectă cu ei" - cu românii din statele existente la sud şi est de Carpaţi - înfăptuiesc "rele" contra "creştinilor" din Ungaria51 52 53. Bartolomeu de Alvema, vicarul Bosniei, care spune aceste lucruri înjur de 1380, nu era prea departe de adevăr, deşi îngroşa mult lucrurile: românii din Ungaria nu erau mulţumiţi de starea lor şi se revoltau, uneori în legătură cu statele române extracarpatice. în plus, ei nu aparţineau credinţei romane (erau "inferiori" până şi cumanilor, care se creştinaseră formal după ritul Romei), ceea ce reprezenta cel mai serios motiv de a nu-i accepta ca ordin sau grup privilegiat51. Nici un grup necatolic din Ungaria medievală nu a devenit "stare" sau "naţiune". în acest fel, încă din secolul XIV, soarta elitei românilor din Transilvania era decisă: ea nu se putea ridica oficial şi global în nume românesc, dar o putea face individual, în nume propriu, în cadrul nobilimii, cum s-a şi întâmplat (cu riscul pierderii identităţii etnice şi confesionale). însă, contrar aşteptărilor, majoritatea acestei nobilimi mici ("de o sesie") a rămas românească şi, deşi a scăzut numeric după formarea sistemului politic şi religios al principatului (dar pierderile au fost compensate prin noile înnobilări din secolele XVII-XVIII), în momentul declanşării şi desfăşurării mişcării de emancipare naţională, a format o parte însemnată a celor circa 12.500 de familii nobiliare româneşti angrenate în mare măsură în lupta de emancipare naţională54.

A román elit Erdélyben a XIII-XIV. században (eredet, jogi helyzet, fejlődés)

(összefoglaló)

A középkori Erdély (IX-XIV. század) román elitje elsősorban a kenézekből, vajdákból és ezek megfelelőiből állt. Ők képviselik a román

51 Ibidem, p. 94-95.

52 Ibidem, p. 95.

53 Gh. I Brătianu, Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti, Bucureşti, 1980, p. 108-109.

Ladislau Gyémánt, Mişcarea naţională a românilor din Transilvania intre anii 1790 şi 1848, Bucureşti, 1986, p. 362-367.

55