Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Ioan-Aurel Pop: Elita românească din Transilvania îj secolele XIII-XIV

Această evoluţie a cnezilor s-a diferenţiat şi în funcţie de criterii geografice-teritoriale, corelate cu ritmul implantării instituţiilor Regatului Ungar. încadrarea Transilvaniei în regat s-a făcut treptat sub aspect temporal (între secolele XI-XIII) şi geografic (unele teritorii au fost cucerite şi stăpânite mai de timpuriu şi direct, altele mai târziu şi formal). în regiunile unde infiltraţia elementelor exterioare s-a produs târziu şi cu intensitate mică (Maramureş, Hunedoara-Haţeg, Banatul colinar şi de munte, Făgăraş, zone din Munţii Apuseni etc.), cnezimea s-a putut conserva sub forma unei categorii de stăpâni ereditari ai satelor, cu perspective certe de înnobilare; dimpotrivă, acolo unde pătrunderea noilor realităţi a fost mai timpurie şi mai directă (zonele de joase din Crişana şi Banat, "câmpia" Transilvaniei etc.), cnezii apar în secolele XIV-XV şi ulterior ca simpli viliid (primari ai satelor aservite), supuşi ai noilor stăpâni36. în aceste regiuni deschise se constată existenţa celor mai multe domenii feudale maghiare timpurii de origine donativă. Cu alte cuvinte, cnezii care şi-au putut păstra cnezatele ereditare până spre 1300, chiar cu anumite condiţii şi obligaţii faţă de rege şi dregătorii săi, şi-au menţinut şansa oficializării statutului lor de stăpâni prin înnobilare (sau boierire, în cazul Făgăraşului37), în secolele XIV-XV. De exemplu, în Maramureş era de presupus o astfel de evoluţie, din moment ce, până la 1300 se cunoaşte doar o singură familie de feudali veniţi din afară (în sens geografic, etnic şi social), anume nobilii Ujhely, care au stăpânit Viscul între 1272-1300. Şi în secolul XIV, astfel de cazuri sunt cu totul excepţionale: la 1391, apare lângă Hust familia Rozsâly, plus încă doi mici nobili ridicaţi dintre oaspeţii regali, ce au ajuns să stăpânească un sat sau o parte de sat (Dolhenii, deşi din comitatul vecin al Ungului, erau tot români)38. Aproape la fel stau lucrurile şi în ţara Haţegului, unde, până la 1400, înstăpânirile unor nobili străini asupra satelor româneşti au fost foarte puţine şi situate spre nord şi vest, adică la marginile transilvane şi bănăţene ale spaţiului menţionat (pe unde venea influenţa Regatului Ungar). S-a apreciat că 80-90% din ţara

36 Ioan-A. Pop, Instituia, p. 47-49.

37 Boierirea cnezilor a fost valabilă - ca oficializare a statutului de feudal - cât timp ţara Făgăraşului sau a Oltului s-a aflat între graniţele Ţării Româneşti, dar, după integrarea fermă a acestui ţinut în Transilvania (mai ales în principat), şi boierii fâgărăşeni au trebuit să caute să obţină formal înnobilarea după regula apuseană, care nu recunoştea rânduiala analoagă din Ţara Românească. Vezi Ioan-A. Pop,Instituţii, p. 76-83, 195-210.

ÎK R. Popa, Ţara Maramureşului, p. 143.

49