Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Ioan-Aurel Pop: Elita românească din Transilvania îj secolele XIII-XIV

deţineau), alţii "cnezi ai cetăţilor" (stăpâneau, de obicei, cu drept cnezial, având unele sarcini faţă de cetate), iar alţii "cnezi comuni" (echivalaţi cu juzii săteşti)32. După regimul patrimonial-juridic dobândit de teritoriul pe care trăiau, cnezii se mai pot clasifica în "cnezi regali" (potenţiali nobili deplini), "cnezi ai bisericii" (adesea nobili condiţionali sau prediali, dar şi supuşi feudali) şi "cnezi ai nobilimii" (ajunşi, de fapt, în dependenţă feudală)33. Aceste clasificări au, cum s-a observat, două deficienţe: 1 ) îi departajează pe cnezi pornind de la criterii exterioare, de la forurile şi instituţiile cu care aceştia au fost obligaţi să aibă, de prin secolele XII-XIII, raporturi juridice, administrative, fiscale, pentru a-şi putea menţine stăpânirea lor de fapt sau pentru a obţine confinnarea de drept a acestei stăpâniri; 2) nu ţin seama de evoluţia instituţiei şi consideră drept categorii separate fazele succesive din transformările pe care le-a cunoscut cnezatul (judecia), ceea ce metodologic este greşit, chiar dacă aceste faze au ajuns să şi coexiste34. Toţi cnezii au exercitat iniţial o stăpânire de fapt şi, înainte de constituirea domeniilor bisericeşti şi nobiliare prin donaţii din partea suveranilor, toţi cnezii au fost "ai regelui" sau "ai cetăţii". Cnezii de pe "domeniul regal" (sau al cetăţii) au putut stăpâni mult timp, până în secolul XV, satele lor (părţile de sate), fără confirmare scrisă ori cu o confinnare sub condiţie cnezială. în ambele situţii exista dreptul şi obligaţia seviciului militar. Dacă urma o confirmare cu drept nobiliar, cnezul respectiv devenea oficial nobil, deşi aceeaşi persoană şi familie putea stăpâni unele sate cu drept cnezial, iar pe altele cu drept nobiliar35. Altfel spus, un cnez putea să treacă de-a lungul vieţii prin situaţia de stăpân fără diplomă, prin cea de stăpân cu diplomă de confirmare cu drept cnezial şi să ajungă la cea de nobil deplin, aşa cum altul putea ajunge de la statutul de stăpân neconfirmat la statutul de supus feudal, prin dăruirea pământului cnezial unui nobil sau unei mănăstiri. în primul caz, situaţia de fapt a cnezului se modifica prea puţin, doar că i se creau premise de avansare socială.

33 D. C. Árion, Cnejii (chinejii) români. Contribuţii la studiul lor, Bucureşti, 1938, p. 85 şi urm.

33 Ioan-A. Pop, Statutul cnezilor supuşi pe domeniile feudale din Transilvania in secolul al XIV- lea, în voi. "Civilizaţie medievală şi modernă românească. Studii istorice", Cluj-Napoca, 1985, p. 102-115; idem, Instiuţii, p. 47-57.

34 R. Popa. La începuturile evului mediu românesc. Ţara Haţegului, Bucureşti, 1988, p. 165.

35 Ibidem.

48