Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Livia Ardelean: Procesul de investigare nobiliară a familiei Vlad de Apşa din Maramureş de la sfârşitul secolului XVIII

că familia investigată deţinea suprafeţe mici de teren în localităţile susnumite.

Ultimul aspect atacat de către procurorul fiscal a fost cel al numărului mare de membri ai familiei, cărora le lipseau scrisorile de împărţire a bunurilor, neputându-şi demonstra succesiunea directă din strămoşii înnobilaţi de către Sigismund. Interesantă ni se pare poziţia nobililor faţă de această problemă, poziţie ce poate fi înţeleasă doar cunoscând modul de funcţionare a societăţii maramureşene până azi, respectiv, starea de fapt, probată prin martori, are valoare probatorie în faţa documentului scris. Astfel, această familie explică că deşi existau după cunoştinţele lor în comitatul Maramureş peste 4.000 de familii nobile, doar 400 au putut prezenta scrisorile de înnobilare, puţini ştiind să scrie şi astfel să-şi facă acte scrise, fiind împiedicate de desele ridicări la oaste, lucrările Ia fortificaţii, apărarea graniţelor patriei şi a regelui, mai ales în timpul tulburărilor secuilor, neputând să-şi copieze scrisorile de împărţire după legile patriei, ci înţelegându-se între ei “mutuo consensu interese dividant bona", putând să prezinte un singur exemplu de astfel de act: o împărţire de la 1655 în trei părţi a bunurilor familiei “fraterna Ies divisionales". O altă piedică în calea aştemerii în scris a împărţirilor a fost considerată de către aceşti nobili căsătoria precum şi nevoia de a părăsi moşia părintească şi de a-şi zidi case în altă parte, eventual în locuri nelocuite înainte datorită faptului că doar un băiat putea rămâne în casa părintească ceilalţi răpândindu-se, ceea ce explică prezenţa unor membri ai familiei la data purtării procesului în alte locuri decât în cele în care au fost înnobilaţi strămoşii lor (Biserica Albă). La 1798 martorii audiaţi din Biserica Albă au declarat că strămoşul lui Vlad Gheorghe, pe nume Tămaş ar fi venit acolo la ei din Apşa de Jos unde familia deţinea încă o bucată de pământ pe care fie l-au schimbat cu Vlad Vasile, fie l-au zălogit pentru 20 de florini sau l-au arendat verişorilor care locuiau în curia strămoşească. Suma pentru care s-a zălogit respectivul pământ arată că suprafaţa acestuia nu era prea mare, lucru ce demonstrează pauperizarea acestui nobil13. Procesul s-a terminat prin recunoaşterea nobilităţii donatare familiei Vlad în întregime, prin rezoluţie regească trimisă la 9 Martie 1802 oficialilor comitatului Maramureş, familia fiind scutită datorită “sărăciei prezente" de taxa aulică de 14 florini şi 40 de creiţari.

Familia apare ca nobilă în lucrările de genealogie consacrate Maramureşului: Mihályi de Apşa, op.cit.\ Jóody Pál, Máramoros vármegye 1749-1769 évi. némesség vizsgálata. Máramoros sziget 1944;

13 Direcţia Judeţeană Maramureţ a Arhivelor Naţionale, fond Prefectura judeţului Maramureş, seria Familii nobile maramureşene, familia Vlad de Apşa, vol.I, f. 7.

240