Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Livia Ardelean: Procesul de investigare nobiliară a familiei Vlad de Apşa din Maramureş de la sfârşitul secolului XVIII
loan Cavaler de Puşcariu, Date istorice privitoare la familiile nobile române, Sibiu, 1895, vol. I-II. Mărturiile făcute pentru membri familiei Vlad de către nobilii pomenţi anterior, ne oferă o imagine amplă asupra universului familiar şi a cutumelor existente în societatea românească a nobililor mici sărăciţi, dar cu conştiinţa originii lor nobile. Prezenţa unui număr mare de dovezi în favoarea susţinerii acestei origini demonstrează tăria cu care aceştia şiau susţinut cauza în faţa instanţei civile de judecată a comitatului. Surprindem din aceste dovezi scrise şi în special din ascultările de mărtori făcute de către oficialii comitatului o societate arhaică tradiţională în care pământul s-a transmis pe linie masculină, moşia (curia) nobiliară numită Vladesca sau Vladiana în cele trei localităţi s-a transmis exclusiv pe linie masculină, în jurul ei şi-au construit casă şi alţi fraţi, ba uneori şi veri primari, ceea ce dovedeşte o descendenţă comună14. Totodată niartorii au povestit în majoritatea cazurilor că ei au cunoştinţă despre starea de nobili donatari ai familiei, stare care în urma unor situaţii inexplicabile lor a fost înlocuită pentru un timp scurt (2-5 ani) cu cea de nobili armalişti. Aceştia şi-au lăsat bunurile prin testament urmaşilor băieţi, fetele primind doar părţi din bunurile dobândite pe linie maternă. Ca exemplu se poate lua testamentul întocmit de către Vlad Pintea din Apşa de Mijloc la 9 Octombrie 1811 (situaţia a fost aceeaşi şi în perioada anterioară) pentru cei trei copii dintre care doar unul era băiat. Acesta pe nume Gheorghe a primit cele mai fertile bucăţi de pământ: un loc de cosit în locul numit Leurde, un pământ arător în locul numit Tilia, un alt pământ arător în locul numit Răstoace pe care să-l folosească împreună cu cele două fiice, Ileana şi Măricuţa, iar în caz că nu s-ar înţelege fetele să fie obligate să-l despăgubească cu 400 de florini de argint sau aur pe Gheorghe Vlad. Bunurile curiei au fost lăsate exclusiv ramurii masculine iar bunurile mamei au fost împărţite în trei părţi. O altă situaţie întâlnită este prezenţa unui membru al familiei la Lusard în Marele principat al Transilvaniei de unde şi-a revendicat şi el împreună cu familia Vlad la 1794 recunoaşterea stării lui de nobil donatar. O altă situaţie deosebită care apare în acest proces de investigare, este prezenţa ca martori nobili în procese soţiile şi fiicele unor membrii decedaţi ai familiei: Maria Huzeu, soţia lui loan Vlad din Apşa de Mijloc a apărut la 1786 ca prim martor în procesul de stabilire a nobilităţii lui Andrei Tecsu din Sighet; Elena Jurca, soţia lui Vlad Gheorghe zis Albu din Biserica Albă, împreună cu cele trei fiice ale sale au purtat la 1773 un proces cu vecinii pentru o bucată de pământ pe care ,J Ibidem, f. 87-88. 241
