Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Drăgan, Ioan: Studiu introductiv: Nobilimea românească din Transilvania - o problemă controversată în istoriografia română
aristocraţii române. Cu cărţile de înnobilare au vărsat în inima nobililor români semeţia să se creadă că sunt unguri, neam mai ales decât neamul românilor, iar la fraţii lor să caute cu dispreţ"29. Aserţiunile primului ideolog al revoluţiei româneşti din Ardeal şi încleştarea războiului civil se regăsesc şi în Istoria lui Al. Papiu Ilarian, ce s-a voit un omagiu acelui eveniment de răscruce. Pentru el Unio trium nationum este încă din 1437 "conjuraţia ungurilor, secuilor şi saşilor asupra românilor", iar nobilimea maghiară veghea "ca nu cumva românul (Iancu de Hunedoara - n.n.jsă folosească puterea preaînaltă spre ridicarea naţiunii sale". Sub Corvineşti "acei români mari - şi soarta românilor se mai uşură puţin", Iancu nobilitând mulţi conaţionali, iar fiul său regele Matia scutindu-i pe români de dijmele faţă de biserica catolică şi apărând pe mulţi în faţa aristocraţilor30. Aceasta n-a folosit prea mult naţiunii în optica celui ce vrea să explice de fapt rădăcinile revoluţiei de la 1848: " Un bărbat ca Uniade alte servicii putea face românilor..."31, întrucât floarea nobilimii, floarea naţiunii române se lepădă de români şi se alipi de străini. Şi aceasta de la început şi tot aşa a curs până la 1848"32. Opinii scrise în acelaşi timp şi aproape identice, copiate parcă după Papiu, emite Bălcescu în opera sa închinată voievodului unificator, concedând cu o înţelegere mai adâncă a procesului istoric că totuşi Corvineştii "nu puteau face mai mult"33. în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea problema nobilimii româneşti, cu cele două direcţii deja amintite, cunoaşte un salt evident, atât pe tărâm documentar, cât şi al metodei, prin crepusculul romantismului, ascensiunea spiritului critic şi instaurarea treptată a pozitivismului. Câştigul cel mai important al perioadei de până la primul război mondial l-au constituit marile publicaţii de izvoare, în ediţii speciale, reviste de specialitate, studii şi monografii. Contribuţiile lui Nicolae Densuşianu, Nicolae Iorga, loan Mihályi de Apşa, ale lui Frigyes Pesty, Dezideriu Csânki şi ale multor altora, constituie şi astăzi repere ale cercetării nobilimii româneşti. în cadrul istoriografiei romantice postrevoluţionare, loan Puşcariu, fără a face propriu-zis istorie socială, ne oferă monumentalul repertoriu genealogico-heraldic de Date istorice privitoare la familiile nobile române, unic în materie până astăzi şi Fragmente istorice despre 39 39 Simion. Bămuţiu, Românii şi ungurii. Discurs rostit în catedrala Blajului 2<]4)maiu 1848. (ediţie Gh. Bogdan-Duică), Cluj, 1924, p.16-17. 30 Al. Papiu Ilarian, Istoria românilor din Dacia Superioară. Viena, 1852, p.29-37. 31 Ibidem, p.34. 32 Ibidem, p.226-227. 33 N. Bălcescu, Românii supt Mihai Voievod Viteazul. Bucureşti, 1967, p.226. 18
