Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Drăgan, Ioan: Studiu introductiv: Nobilimea românească din Transilvania - o problemă controversată în istoriografia română
contribuit la căderea lui şi sunt cei mai acerbi prigonitori ai lui în continuare. Dilema lui Şincai ni se pare simptomatică pentru întreaga istoriografie a nobilimii româneşti din Ardeal până în zilele noastre, a cărei atitudine oscilează pe o gamă cuprinsă între o integrare entuziastă şi o negare vehementă a rolului acesteia în istoria poporului român. Pe prima poziţie, la răscrucea dintre luminism şi romantism se situează şi Damaschin Bojincă în meritoria sa Descriere a naşterii şi eroiceştilor fapte ale mult vestitului şi de toată Europa minunatului erou loan Corvinus de Huniad. Acesta "au fost român născut şi patriot adevărat cu sufletul şi cu trupul"25, iar "marele număr al nobililor români din comitatul Maramureşului, Sătmarului, Bihorului, Aradului şi altor comitaturi (precum şi cei din Transilvania)" reprezintă un argument împotriva unei "cârtiri" la adresa continuităţii româneşti2*’. Cu istoriografia romantică a patruzecişioptului ardelean, iniţierea culegerii şi publicării surselor istoriei naţionale, pe urmele lui Gh. Şincai, prin meritele lui Bariţiu, Kemény, Bălcescu, Laurian, Cipariu, Teutsch, Kurz, Ştefan Moldovan, cercetarea problematicii nobilimii româneşti capătă noi temeiuri. In urma petiţiei din 1842 a episcopilor români, care pune în balanţa argumentării istorice a pretenţiilor naţionale şi existenţa unor instituţii româneşti proprii, cu fruntaşii lor cnezii şi voievozii, apar primele studii consacrate problemei acestora datorate lui Ladislau Hilibi Gál şi Iosif Kemény, cu luări de poziţie din partea lui George Bariţiu şi Ştefan Moldovan27. Acest moment marchează disocierea cercetării elitei românilor din Transilvania în două direcţii, care vor face o vreme carieră paralelă, separându-se în pragul acestui secol, odată cu istoriografia pozitivistă, până la antagonism: de o parte problema nobilimii româneşti, de cealaltă a cnezilor şi voievozilor. La 1848 problematica nobilimii îşi păstrează întreaga actualitate, prin faptul realizării unor paşi însemnaţi pe calea transformării acesteia într-o forţă importantă a mişcării naţionale în perspectiva revoluţiei democratice28. în discursul său din catedrala Blajului Simion Bămuţiu subliniază silinţa marii nobilimi maghiare "ca să despartă nobilimea română de trupul naţional" şi grija aceleiaşi "ca nu cumva să dobândească vreo putere mai însemnată care i-ar fi îndemnat să pună temelie unei 25 Damaschin Bojincă, Scrieri, (ediţie N. Bocşan), Timişoara, 1978, p.51. 26 Ibidem, p. 12. 27 Pe larg, la Pascu, Voievodalul. III, p.355-356. 2,1 Ladislau Gyémánt, Mişcarea naţională a românilor din Transilvania intre anii 1790 şi 1848. Bucureşti, 1986, p.374. 17
