Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Drăgan, Ioan: Studiu introductiv: Nobilimea românească din Transilvania - o problemă controversată în istoriografia română
"ei nu sunt supuşi nimănui, liberi, nu slujesc până azi niciunui stăpân... Au privilegii deosebite şi sunt până azi neîntrecuţi în treburile ostăşeşti"10 * * 13 La un nivel de concepţie şi informaţie superior, stolnicul Cantacuzino, istoric de factură modernă, precursor al preiluminismului, anticipează fără echivoc crezul Şcolii Ardelene: "iară noi rumânii sântem adevăraţi romani şi aleşi romani în credinţă şi bărbăţie, iar cei din Ardeal şi mai neaoşi sânt"". Citând pe Bonfinius, cu pasajul binecunoscut despre apărarea limbii străbune, el menţionează pentru prima oară în istoriografia noastră apartenenţa Corvineştilor la istoria românească: "Iară acest Corvinu ce se pomeneşte aici, iaste tatăl lui Mateiaş craiu carele mare om au fost, şi mari lucruri au făcut şi mari războaie cu turcii au bătut şi el şi fiiu-său... carele de neam rumânesc se trage" i:. Şi care s-a născut, îl informează el pe Marsigli, în părţile Haţegului, ca şi Negru- Vodă(!)'\ De asemenea, cunoaşte foarte bine faptul că „în Ardeal sunt şi alţi neamişi rumâni, mulţi şi Maramurăşul tot" şi că "mare parte din boierimea lor (a ungurilor - n.n.) încă sunt şi să trag den rumâni... şi aşa tot unguri şe chiamă, schimbându-şi credinţa şi-au schimbat şi numele de rumâni"14 15. Sunt idei şi aprecieri ce vor face epocă în istoriografia problemei noastre: nobilitatea ancestrală a românilor de viţă romană, existenţa unui mare număr de nobili români în întreaga Transilvanie, originea românească a unei părţi importante a nobilimii maghiare ardelene, ca rezultat al deznaţionalizării prin calvinizare, apogeul afirmării nobilimii române în veacul Corvineştilor. Aceste judecăţi, în esenţă exacte, reflectând o conştiinţă istorică activă cu armele gata pregătite pentru întemeierea celei naţionale, apar cu atât mai interesante, în ipoteza în care opera stolnicului, sau numai o parte a ei, ar fi fost redactată, sau chiar numai inspirată, de mitropolitul originar din Ardeal Teodosie Veştemeanul (1621-1708) şi din punctul nostru dc vedere ele vin în sprijinul îndrăzneţei ipoteze privind paternitatea operei". Dimitrie Cantemir afirmă în "Hronicul" său ca pe un adevăr notoriu faptul că "Ardealul şi acum de românii noştri iaste plin, cari până nu demult neamişi de aceia iera, cât şi în sfatul de obşte împreună cu ceilalţi, unguri şi saşi, încăpea" l6. El cade, însă, în eroarea de a considera 10 Miron Costin, Opere (ediţie P.P. Panaitescu), Bucureşti. 1958. p.229. " Nicolae Iorga, Operele lui Constantin Cantacuzino, Bucureşti, 1901, p. 136. 13 Ibidem, p. 164-165. 13 Ibidem, p.43. 14 Ibidem, p.132. 15 N.A.Ursu, Din nou despre paternitatea ..Istoriei Ţârii Româneşti” atribuită stolnicului Constantin Cantacuzino, în AIIAI. 25, 1988, fasc.2, p.439-450. 16 Dimitrie Cantemir, Opere (ediţie Gr. Tocilescu). voi. VIII, Bucureşti, 1901, p.473. 14
