Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Adrian Andrei Rusu: Nobilimea Românească şi biserica în secolul al XV-lea
Sighişoara. Fratele defunctului, loan, a promis lăcaşului daruri pentru rugăciuni şi slujbe de pomenire20. în anul 1524, un Gaspar de Ostrov era strângător de dijme al episcopului de la Alba Iulia21. Un Petru More de Galaţi a deţinut de asemenea, slujbe de importanţă în administraţia domeniului episcopiei de Alba Iulia22. Despre un magistru Ladislau de Haţeg ştim că a fost canonic de Cenad23. Multe dintre semnele prezentate de noi, nu mai aparţin, de fapt, conjuncturii post-florentine, ci sunt urmarea lor. Precum am arătat, iluzia unirii s-a destrămat către sfârşitul domniei regelui Matia Corvinul. Dar cei care s-au angajat pe linia fenomenului unionist, au ales alternativa rămânerii în cadrul Bisericii catolice, renunţând la întoarcerea la ortodoxia tradiţională. Aceasta s-a datorat esenţial intereselor stării nobiliare, care ţinea cu tot dinadinsul nu să se izoleze, ca un grup insolit, ci dimpotrivă, să se integreze cât mai deplin în nobilimea regatului. Alegerea nu avea o gravă încărcătura morală. Era numai o translaţie liniară făcută iniţial din impulsul şi cu girul unor autorităţi religioase ortodoxe. Dacă, metamorfoza religioasă a menţinut, aşa cum se pare că arată semnele, o viaţă culturală specifică, translaţia era şi mai greu de simţit ori de surprins. în această optică nouă, ar trebui să privim mai puţin tranşant raporturile ortodocşi-catolici, căci, alături de presiunea neîndoielnică exercitată de cei din urmă asupra celor dintâi, fenomenele de întâmpinare binevoitoare au fost la fel de reale. Presiunea avea eficienţa ei numai în măsura în care, un control stabil şi persuasiv era menţinut asupra vieţii sociale româneşti, ceea ce, în cazul Haţegului, este departe de a fi existat. După domnia regelui Matia (1490), catolicismul nu a mai avut vigoarea prozelită care să ameninţe echilibrele stabilite în cursul veacului al XV-lea. Dimpotrivă agravarea crizei sale instituţionale şi morale avea să-l conducă inexorabil în faţa revoluţiei protestante. Succesul acesteia 211 Egyháztörténelmi emlékek a Magyarországi hitújítás korából. I, Budapest, 1902, p.50, nr.50. 2i Jakó Zs. A kolozsmonostori konvent jegyzőkönyvei. II. Budapest, 1990, p.436, nr.4012. 2' Beke A., Az érdelyi káptalan levéltára. Budapest, 1890, p.76, 103; Egyháztörténelmi emlekek... IV, 1909, p. 101-102. 25 Egyháztörténelmi emlékek... IV. 1909, p.542, nr.516. 139
