Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Adrian Andrei Rusu: Nobilimea Românească şi biserica în secolul al XV-lea
altfel redată decât Doroteea. Fetele Dorcăi şi ale lui loan Sărăcin, care nu apar în pisanie, s-au numit Ana, Adviga, Drusiana şi o altă Dorotee. Numele Advigăi, cel puţin, este aparţinător numai de panteonul hagiografic catolic (Sfânta Hedviga Văduva). Alegerea acelui nume nu a fost, desigur, întâmplătoare. Apropierile sălăşenilor de lumea catolică sunt încă trădate de acel Ştefan Olah de Sălaşu, călugăr ajuns în capitlul de la Buda, iar între 1470-1498, deţinând chiar funcţia de notar regal16. în anul 1480 a mai fost menţionat şi un alt notar regal, Mihail de Sălaşu17. Ca să ajungă în acele posturi, fuseseră obligaţi să urmeze o şcoală notarială, la acea vreme numai eclesiastică, care să le dea cultura latină necesară pentru validarea într-un asemenea post de favoare şi compenenţă în care s-au aflat. Un alt caz foarte interesant, a fost acela al Arceştilor din Densuş. Fiul al unui oltean anonim şi al unei haţegance, Ladislau Arca s-a pus în slujba directă a episcopului de Alba Iulia, Ladislau Gereb de Vingard. Cu ajutorul său, episcopul era pe punctul de a pune mâna pe moşii haţegane, dacă nu ar fi intervenit solidaritatea vecinilor şi rudelor îndepărtate ale celor moşteniţi. Fiul lui Ladislau, loan, a fost trimis din copilărie, la curtea din Alba Iulia. Bănuim că doar moartea fratelui său cel mare, pe nume Ştefan, l-a salvat de la o carieră eclesiastică certă. în 1498, loan Arca era socotit familiar al puternicei familii a Gerebilor, slujbaş credincios al ei, încă din copilărie, şi, drept urmare, răsplătit cu o danie18 19. O parte din averea sa a fost pusă la adăpost tot la Alba Iulia. O altă dovadă vine de la un document din 24 iulie 1489, care notează explicit căsătoria Caterinei de Cîmeşti cu loan More de Zeicani, după obiceiul bisericii romane (ritu sancte romane ecclesie)|g. în aceasta situaţie din urmă, familiile din care făceau parte mirii erau suficient de modeste. La începutul secolului al XVI-lea avem la dispoziţie alte câteva exemple. Andrei Cândreş de Râu de Mori a murit într-o luptă necunoscută şi a fost înhumat în sanctuarul conventului dominican din 16 Bonis Gy., A jogtudó értelmiség a Mohács előtti Magyarországon Budapest, 1971, p.299. l7Arh. Naţ. Magh. Dl.74.625; A budai, fehérvári, győri és pozsonyi káptalan archontológiája. 1458-1526. Budapest, 1987, p. 54, nr.101. 18 Adrian A.Rusu, loan A. Pop, Familia nobiliară românească Arca din Ţara Haţegului (sfârşitul sec.XV-inceputul sec.XVI), în ActaMN, XXI, 1984, p.216. 19 Arh.Naţ. Magh. Dl. 29.865. 138