Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Ioan Drăgan: Cnezi şi nobili români în vremea Corvineştilor
nouă (nove nostre donationis titulo)'1. Un act foarte asemănător obţinea haţeganul Coposu de Vad cu rudele sale un an mai târziu de la regele Vladislav, cu deosebirea că pe lângă obligaţiile ce grevau posesiunile donate se mai adăugau "slujbele"(sem'c/z.s1 servitutum officiis). Aci lipseşte referirea la nobilii din acele părţi, în schimb beneficiarul însuşi este calificat "românul nostru, cum se spune, nobil de Vad"(walahus noster ut dicitur nobilis de Wad)<g. In Maramureş, loan de Uglea, cu fraţii şi rudele sale, primea în 1439 moşia strămoşească ca danie veşnică (perpetuo et irrevocabiliter) şi "după obiceiul şi asemenea celorlalţi români posesori din comitatul Maramureş"17 18 19. Trei ani mai târziu, în 1442, Ştefan şi Mihai Pancu de Crăciuneşti, împreună cu alte rude, erau confirmaţi în posesiunile lor româneşti (volachicales) Crăciuneşti, Bocicoiu şi Lunca " sub acele condiţii în care sunt ţinute celelalte moşii româneşti în comitatul Maramureş"20. Aceşti nobili români stăpâneau, aşadar, ereditar şi pe vecie, moşii grevate de anumite rânduieli, învoieli şi condiţii, de dări şi slujbe, ceea ce apare, conform celor de mai sus, a fi un fenomen răspândit în părţile Banatului şi obişnuit la stăpânirile româneşti din Maramureş. Dar nu numai posesiunile strămoşeşti puteau fi dăruite sub condiţiile de mai sus, ci şi alte posesiuni româneşti de acelaşi tip, revenite regelui prin dispariţia stăpânilor legitimi. De pildă, posesiunea 17 în istoriografia noastră, titlul de "danie nouă" (novae donationis titulus) sub care erau dăruite frecvent posesiunile româneşti a fost fie interpretat eronat, ca o confirmare a unei danii anterioare, reale sau virtuale, fie privit cu circumspecţie, câtă vreme nici istoricii maghiari nu oferiseră o explicaţie limpede. Recent, Pál Engel a pregătit un studiu în care demonstrează că este vorba de un titlu de danie introdus de către Ludovic I, o inovaţie, prin cafe dreptul de stăpânire şi de moştenire a bunurilor cuprinse în dania cu acest titlu reveneau numai beneficiarilor cuprinşi în act şi urmaşilor lor legitimi (Informaţia lui A.Rusu, confirmată verbal de autor). Omisiunea din act însemna excluderea pe veci de la stăpânire. Din acest motiv întâlnim uneori completări de nume în actul capitular de punere în stăpânire şi extrem de numeroase împotriviri, care se soluţionau pe calea justiţiei. Cei excluşi din actul de danie şi rămaşi de judecată, pe drept sau pe nedrept, dacă nu aveau o altă posesiune legală, erau condamnaţi inevitabil la iobăgie. 18 Haţeg, I, 86, dania regală din 14 august 1440, Buda, reînnoirea unor acte pierdute în recenta incursiune turcească. 19 “more et ad instar ceterorum Valachorum in dicto comitatu Maramorosiensi possessiones habentiuni'(Mihályi, 181) 20 “sub illis conditionibus quibus alie possessiones Volachicales in ipso comitatu Maramorosiensi tenentur” (Mihályi, 184) 117
