Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)

Concluzii

Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de graniţă

CONCLUZII

Cu siguranţă, arhitectura tradiţională, vernaculară este un subiect de o complexitate aparte pentru cercetarea istorică şi etnologică. Dincolo de multitudinea de informaţii bibliografice, de stiluri de construcţie şi de viziuni arhitectonice, arhitectura este indisolubil legată de poziţia omului şi de noţiunea de locuire. Din acest motiv, abordarea unui asemenea domeniu vast necesită o largă perspectivă antropologică. Nu ne gândim aici doar la o antropologie a locuinţei, ci şi la demersuri de antropologie a genului, care ar putea relaţiona, pe rând casa, cu femininul şi masculinul, precum şi la antropologia minorităţilor, care ar putea focaliza atenţia pe un studiu comparativ al caselor ridicate de diverse etnii şi de meşterii români.

Ca orice referenţial larg de cercetare, şi cel al casei şi locuinţei presupune studii de interdisciplinaritate; în demersul nostru analitic, am utilizat informaţii din sociologie, istorie, demografie, teoria culturii, teoria mentalităţilor şi geografie, în speranţa de a circumscrie cât mai bine subiectul.

Mai mult decât atât, am încercat o abordare din mai multe perspective temporale: mai întâi am încercat o analiză a arhitecturii tradiţionale aşa cum a fost ea relevată de informaţiile primite de la cei mai vârstnici informatori, şi aşa cum poate fi atestată, de cercetarea de teren a unor case vechi şi a bibliografiei de specialitate, aşadar o abordare în sincronie; apoi am lărgit subiectul încercând o abordare pe axa diacroniei, adică un studiu al evoluţiei arhitecturii tradiţionale către arhitectura modernă, rurală actuală.

Dacă pentru omul arhaic casa era elementul principal în cadrul microcosmosului, era „axis mundi” în jurul căruia se derulau diferite practici şi obiceiuri precreştine sau ale unui creştinism popular, pentru

199