Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)
Concluzii
Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de graniţă omul zilelor noastre casa îşi pierde din însemnătate şi simboluri, ceea ce face ca unele rituri şi cutume să se transforme sau să fie lăsate uitării. Simbol major al apartenenţei etnice sau regionale, casa, habitatul, a devenit emblemă pentru etniile conlocuitoare, chiar dacă este supusă procesului de aculturaţie. „Asumarea unei identităţi etnice nu exclude, însă, participarea grupului minoritar la viaţa socială şi culturală a întregii comunităţi. Astfel de interacţiuni între grupuri generează procese de aculturaţie”1 - termen care conform DEA2 defineşte procesele complexe de contacte culturale prin intermediul cărora societăţile sau grupurile sociale asimilează trăsături provenite de la alte societăţi sau grupuri. Fenomenele de aculturaţie sunt generate mai ales în zona de întâlnire dintre cele două grupuri culturale, unul având rolul de sursă, iar celălalt de ţintă, observaţiile antropologice confirmă că niciodată un element al culturii - sursă nu va fi preluat in corpore de cultura simbiotică, ci va fi, în prealabil, filtrat, ajustat şi redimensionat3. Diversele grupuri etnice, indiferent de poziţionarea geografică, se admiră, se copiază, se imită sau se urăsc, se invidiază, se dispreţuiesc - reacţii sociale şi culturale generate de modele mentalitare arhetipale - Noi/Ceilalţi, Noi/Alţii - ce funcţionează pe principiul identităţii şi alterităţii. Tradiţia construcţiilor ţărăneşti din lemn în Bazinul Tisei Superioare, în nord-vestul Transilvaniei şi în întreg spaţiul carpatodanubiano-pontic este foarte veche. O civilizaţie cu elemente unitare specifice arhitecturii vernaculare. Analizarea construcţiilor vernaculare şi a elementelor arhitectonice modeme, a materialelor şi tehnicilor noi cu care se 1 Camelia Burghele, op.cit., p. 361. 2 Pierre Bonte, Michel Izard, Dicţionar de etnologie şi antropologie, Iaşi, Ed. Polirom, 1999, p. 13. 3 Camelia Burghele, op.cit., p. 361. 200
