Marcu-Istrate, Daniela - Rusu, Adrian Andrei - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania 3. (Satu Mare, 2004)

Gheorghe Petrov: Bisterica mănăstirii Râmeţ

BISERICA MĂNĂSTIRII RÂMEŢ

Gheorghe PETROV

Biserica mănăstirii Râmeţ,1 lăcaş de cult românesc purtător a două hramuri — Adormirea Maicii Domnului şi Izvorul Tămăduirii1 — este o construcţie cu dezvoltare longitudinală compusă dintr-o navă dreptunghiulară (exterior: 8,90 m (latura sudică)/ 8,50 m (latura nordică) x 5,38 m) şi o absidă decroşată de formă semicirculară (interior 2,65 x 2 m). Nava este compartimentată în naos (interior 3,45 x 3,55 m) şi pronaos (interior 2,65 x 3,57 m) printr-un zid prevăzut cu o deschidere largă în arc semicircular.3

Divizarea navei, realizată, de la început, printr-o structură de zidărie, reprezintă unul din rarele cazuri de biserică românească din Transilvania - din cele cunoscute până în prezent - în care această compartimentare apare de la origine.4 Deasupra pronaosului se ridică un tum-clopotniţă masiv, care distonează cu dimensiunile relativ reduse ale monumentului.5 Prin dispunerea

1 Mănăstirea este situată în cătunul Valea Mănăstirii, în prezent înglobat satului Râmeţ (g. Einsiedl, m. Remete, jud. Alba). Despre biserică şi mănăstire, vezi următoarea bibliografie, cu trimiteri la lucrările anterioare: M. Porumb, Dicţionar de pictură veche românească din Transilvania. Secolele XIII—XVIII, Bucureşti 1998, p. 230—233; A. A. Rusu (coord.), Dicţionarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, Cluj-Napoca 2000, p. 276-278; şi cel mai recent: Gh. Fleşer, Biserici româneşti de zid din judeţul Alba, Alba Iulia

^ 2001, p. 119-123.

2 în anul 1762 biserica avea hramul Naşterea Precistei, reprezentat într-o scenă pictată din prima jumătate a secolului al XVlll-lea (icoana de hram), care se afla situată deasupra intrării în biserică; în anul 1975, cu prilejul restaurării lăcaşului, această pictură a fost extrasă din locul său iniţial, fiind depozitată şi apoi expusă în muzeul mănăstirii. Acest hram a fost apoi schimbat cu cel al Adormirii Maicii Domnului, probabil în anul 1792, când s-a produs transformarea lăcaşului în biserică de mir, sau poate chiar mai târziu, în cursul secolului al XIX-lea. Ultimul hram, Izvorul Tămăduirii, a apărut datorită nivelului ridicat al apelor freatice, care, în perioadele de creştere, ajungeau până sub pardoseala bisericii. în anul 1940 biserica este cunoscută ca având şi acest hram (vezi: Liana Tugearu, Biserica mănăstirii Râmeţ (sat Valea Mănăstirii, înglobat satului Râmeţ, corn. Râmeţ, jud. Alba), în Repertoriul picturilor murale medievale din România. Secolele XIV-I450, partea I (seria Pagini de veche artă românească, V/l), Bucureşti 1985, p. 149, nota 1).

31. D. Ştefânescu susţinea că arcada acestei deschideri ar fi rezultatul unei refaceri ulterioare (La peinture religieuse en Valachie et en Transylvanie depuis des origines jusqu 'au XlX-e siede, Paris 1932, p. 431).

4 Singura biserică românească cunoscută în zonă care mai prezintă încă de la origine o astfel de compartimentare, se află la Gârbova de Sus, jud. Alba. Această biserică, astăzi în stare de ruină, se datează pe la mijlocul secolului al XIV-lea.

5 Pe lângă rol de clopotniţă, turnul a mai avut probabil şi alte destinaţii posibile: turn de apărare, locuinţă, eventual loc de tezaur (Eugenia Greceanu, Pătrunderea influenţelor de tradiţie bizantină în arhitectura bisericilor româneşti de zid din Transilvania (până la sfârşitul veacului al XVII-lea), în Studii şi Cercetări de Istoria Artei, seria Artă Plastică, 19 (1972), nr. 2, p. 205; A. A. Rusu, Biserica medievală românească de sub cetatea Colţi. Observaţii privind