Marcu-Istrate, Daniela - Rusu, Adrian Andrei - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania 3. (Satu Mare, 2004)
Gheorghe Petrov: Bisterica mănăstirii Râmeţ
Gheorghe PETROV sa, turnul reprezintă un caz singular în peisajul arhitecturii religioase româneşti din Transilvania, deoarece este ridicat peste întregul pronaos, având planul de bază pe conturul zidurilor acestui compartiment.* 6 Nava este despărţită de altar printr-o tâmplă de zid cu două intrări. Compartimentele bisericii sunt prevăzute fiecare cu sisteme diferite de acoperământ: absida altarului este acoperită cu o semicalotă, naosul este boltit în semicilindru dispus longitudinal iar pronaosul este boltit în semicilindru dispus transversal. Intrarea în biserică este practicată pe latura nordică a pronaosului şi a fost prevăzută, iniţial, cu un ancadrament din piatră cu arc semicircular la partea superioară. Din vechiul ancadrament astăzi se mai păstrează doar arhivolta, uşciorii originari fiind dispăruţi la o dată necunoscută. Accesul în turnul-clopotniţă se face printr-o deschidere aflată pe latura vestică a acestuia, în dreptul primului etaj, la care se poate ajunge din exterior cu ajutorul unei scări. încăperile lăcaşului sunt luminate printr-un număr de cinci ferestre dreptunghiulare, amplasate după cum urmează: una pe latura sudică a pronaosului, două pe laturile naosului şi două în absida altarului (una la sud şi alta în ax). Altarul este prevăzut în partea de nord cu două firide alăturate, cea dinspre vest servind ca nişă a proscomidiei. Biserica a fost construită, de la început în forma actuală, materialul de construcţie întrebuinţat fiind piatra de carieră şi piatra de râu legată cu mortar.7 Prin anumite particularităţi pe care edificiul le posedă (absidă semicirculară cu nişă pentru proscomidie, navă compartimentată în naos şi pronaos printr-o structură de zidărie, tâmplă de zid între naos şi altar), biserica prezintă caracteristici arhitectonice de factură bizantină care sunt specifice lăcaşurilor de cult ridicate conform ritului ortodox.8 Altarul bisericii (absida), prin forma sa semicirculară, a fost considerat ca fiind un arhaism de factură romanică; în arhitectura religioasă din Transilvania, o astfel de planimetrie a fost însă folosită ca soluţie constructivă şi pentru unele biserici ridicate după anul 1300, în epocile istorice ulterioare manifestării stilului romanic.9 funcţia şi evoluţia monumentului, în Revista Muzeelor şi Monumentelor. Monumente Istorice şi de Artă, 20 (1989), nr. 2, p. 25). 6 La bisericile româneşti transilvănene care au tumurile-clopotniţă peste navă, soluţia constructivă cel mai des întâlnită este înglobarea turnului în traveea vestică a navei. 7 V. Drăguţ, Zugravul Mihu şi epoca sa, în Studii şi Cercetări de Istoria Artei, seria Artă Plastică, 13 (1966), nr. 1, p. 40. 8 Greceanu, Pătrunderea influenţelor de tradiţie bizantină, p. 205; T. Goronea, Unele probleme referitoare la lucrările de conservare şi restaurare de la biserica mănăstirii, p. 63. 9 Eugenia Greceanu, Influenţa gotică în arhitectura bisericilor româneşti de zid din Transilvania, în Studii şi Cercetări de Istoria Artei, seria Artă Plastică, 18 (1971), nr. I, p. 35. Dacă absida se integrează în ansamblul de elemente arhitectonice de tradiţie bizantină care se regăsesc în edificiu, atunci acest lucru constituie un argument pentru a putea considera planul acesteia ca fiind tot de sorginte bizantină şi nu romanică (Tugearu, Biserica mănăstirii Râmeţ, p. 150, nota 7). Despre forma absidei, V. Drăguţ aprecia că este vorba de adaptarea unui tip de plan principal romanic la un program spaţial ortodox (Arta românească. Preistorie, Antichitate, Ev Mediu, Renaştere, Baroc, Bucureşti 1982, p. 112). 240
