Marcu-Istrate, Daniela - Rusu, Adrian Andrei - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania 3. (Satu Mare, 2004)
Adrian Andrei Rusu: Capele şi cetăţi în Transilvania şi vecinătăţile ei în secolele XIII-XIV
Capele şi cetăţi în Transilvania pietrari identice cu acelea descoperite la catedrala de la Alba Iulia,20 din păcate, niciodată relevate ori fotografiate. Desigur, în mod teoretic, ele se puteau amplasa şi în alte sectoare de construcţie, nu numai la capelă, dar, având în vedere felul în care se investeşte în construcţia celorlalte cetăţi, probabilitatea altor destinaţii este destul de restrânsă. în următoarea, Floreşti, cercetările arheologice nu au fost terminate. în cea de-a treia se poate doar presupune că va fi funcţionat fie în palatul dinspre sud-estul incintei, fie în donjonul din extrema de nord.21 Capelele erau foarte obişnuite în toate cetăţile cavalerilor tuturor ordinelor religioase.22 Aceasta pentru că justificau mariajul definitiv al călugărilor cu viaţa militară. Avem la dispoziţie chiar şi reperele de la care s-a pornit, în Ţara Sfântă.23 Lucrurile au, în dreptul lor, complicaţii, pentru că, cel puţin în cetăţile care funcţionau sub titlul de conventuri, arhitectura generală este strâns înrudită cu aceea a mănăstirilor cu planimetrie inspirată de cistercieni (claustru cu forme rectangulare, unde biserica este, ea însăşi, şi element de flancare). La fel, nici cetăţile teutonilor nu puteau fi ridicate fără aceste componente. Este foarte ciudat că, în strădania pentru identificarea cetăţilor însăşi, nimeni nu a pus problema capelelor care trebuiau să li se asocieze teutonilor din Bârsa, în interiorul însuşi al respectivelor cetăţi. Avem un singur exemplu, care, cu oarecare siguranţă, ar putea fi integrat acestei categorii, cel de la Feldioara (jud. Braşov).24 Dacă acceptăm atribuirea cetăţii cavalerilor teutoni, atunci şi această capelă este dintre cele mai timpurii (prima jumătate a secolului al XlII-lea). Spre deosebire de cetăţile din statele cruciate, şi capela Feldioarei, este o construcţie independentă, nelegată de ^Ite componente de construcţie (fig. 3). Informaţia documentară a secolelor XIV— XV, nu o menţionează niciodată. Datarea se sprijină, din păcate, doar pe o posibilă absidă semicirculară, identificată doar la nivelul fundaţiilor. Pe acest temei, s-a presupus că ar fi un edificiu romanic.25 Deşi cercetată arheologic în anul 1993, apoi, cu zidurile consolidate la sol, în cei doi ani următori,26 a fost 20 Gh. Anghel — I. Berciu, Cetatea feudală de la Tăuţi (jud. Alba), în Sesiunea de comunicări a muzeelor de istorie, 1964, II, Bucureşti 1970, p. 200. 21 Ruinele cetăţii la Bunyitay V., A váradipüspökség története, II, Nagyvárad 1883, p. 310-312. 22 Vezi J. Naendrup-Reimann, Rechtsverhältnisse, p. 148. 23 Vezi D. Leistikow, Burgkapellen auf Kreuzritterburgen in Syrien und Palästina, în Forschungen zu Burgen und Schlössern, Bd. 2, Burgenbau im späten Mittelalter, München- Berlin 1996, p. 217-233. 24 Traseul fundaţiilor, cu absidă rectangulară era semnalată de către Orbán B., A Székelyföld leírása történelmi, régészeti, természetrajzi s népismei szempontból, VI, Pest 1873, p. 434. In perioada interbelică fusese acoperită cu pământ (vezi planul lui W. Ilorwath, în Das Burzenland, 1 (1929), p. 44-46). Cercetări arheologice noi au lăsat fundaţiile la vedere. Datele cele mai noi v. la D. Căpăţână, în N. Boroffka - R. Boroffka - D. Căpăţână - A. Ioniţă — A. Popescu, Feldioara - Marienburg. Contribuţii arheologice la istoria Ţării Bârsei, Bucureşti 2004, p. 61, 227, 233, fig. 67. 25 Entz G., Erdély építészete a 11-13. században, Kolozsvár 1994, p. 36. 26 Deja în anul 2002, aceste lucrări erau parţial deteriorate. 105
