Kiss Imola - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania (Satu Mare, 1999)
Corina Popa: Consideraţii privind arhitectura şi sculptura decorativă ale bisericii evanghelice din Richiş
165 şi de detaliile de arhitectură. Corul şi perechea de stâilpi ai arcului de triumf par a reprezenta o fază de sine stătătoare. Elementele de suport ale ogivelor: colonetele cu baze octogonale oblice şi cu căpiţele surmontate de scurte corpuri prismatice, ca şi consolele cu decor vegetal şi măşti sunt diferite de cele din nave, dar identice ca decor cu capitelul continuu al arcului de triumf. Tot decorul este alcătuit din motive mărunte tratate intr-un modelaj fin. în cor pot fi observate arcuri formeret sub nivelul actualei boltiri ca şi un arc zidit, deasupra arcului de triumf, ce presupune o altă comunicare iniţială între cor şi nava centrală. Bolţile corului par a avea pornirile ogivelor dintr-un material şi poate au fost continuate, cu profile asemănătoare, dintr-un alt material, într-un alt moment. Structura perechii de stâlpi ai arcului de triumf este masivă şi simplă, deosebindu-se de cea a elementelor de suport din nava. Numai stâlpul de NV prezintă o colonetă angajată. în pod sunt vizibile zidurile de est, mai înalte ale proiectatului transept, ce par a aparţine aceleeaşi etape de construcţie. în concluzie traveea pătrată a corului, înălţimea mai redusă a boltirii iniţiale, zidurile transeptului, împreună cu detaliile decorative ale elementelor de suport indică o fază gotică matură ce poate fi plasată la sfârşitul secolului al XIV-lea. Analogiile cele mai apropiate par a fi cu corul şi nava laterală de nord ale bisericii sf. Maria din Sibiu. Autorii citaţi consideră biserica din Richiş ca rezultatul a cel puţin două etape: prima după 1370, a doua căreia îi aparţine portalul de vest, către 1410-1420. Numai Niedermaier consideră capelele laterale ca adăugate corului unei bazilici proiectate cu transept şi cor simplu', Acest lucru este confirmat de releveul recent, care indică o uşoară dezaxare a corului faţă de corpul naval ca şi o racordare uşor stângace şi diferită a celor două capele la corpul corului. Sistemul de boltire din cele două capele diferă de cel din cor şi nave. Pare a se datora unei faze târzii sau măcar unei alte echipe de meşteri. Ogivele pornesc direct din perete sau de pe minuscule console, sugerând o soluţie gotică târzie, iar ogivele au profil aproape trapeziodal, nu în forma de pară, ca în restul bisericii (Toţi autorii menţionează că ogivele au secţiune în forma de pară sugerând implicit ca boltirea s-ar datora unei singure etape). Cheile de boltă din aceste încăperi, cu excepţia celei de vest din sacristie, înlocuită şi aparţinând formelor parleriene, (Iisus Pantocrator binecuvântând, în sacristie, şi Agnus Dei şi o rozetă, în capelă) sunt sculptate în forme mari greoaie, stîngace, lipsite de fineţe, total diferite de restul sculpturii decorative din cor si nave. Admiţând faptul ca cele două capele au fost adăugate, problema modelului pe care l-ar fi urmat constructorii bisericii din Richiş se pune în alţi termeni. Cele două capele reprezintă două spaţii funcţionale: sacristia şi probabil o capelă funerară a grevilor satului. Ele au fost concepute nu ca spaţii comunicante, aşa cum apar la bisericile gotice din secolul al XIV-lea cu coruri laterale, ci ca spaţii adiacente. Construirea sau adăugarea de capele cu funcţii diferenţiate, prevalent 9 9 P. Niedermaier, op.cit. p. 46 şi planul propus la p. 48.
