Kiss Imola - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania (Satu Mare, 1999)
Sada Mihaela Salontai: O restaurare în spiritul doctrinei unităţii de stil. Claustrul mănăstirii dominicane din Cluj
125 de lobi al ancadramentul amvonului, prin proiectarea a minim trei variante, dintre care două se păstrează în desen, iar a treia a fost realizată. Despre restaurarea elementelor de plastică arhitectonică, putem crede că au fost, în parte, refăcute prin copierea celor originare, operaţie sugerată de existenţa unor planşe foarte detaliate privind arhitectura stâlpului central şi a ancadramentului de uşă spre foişor, desenate într-o singură variantă, fidelă situaţiei existente. Ancadramentele celor trei ferestre mari de la refectoriu, au fost integral proiectate, prin analogie cu fereastra tripartită de pe faţada vestică. De la aceste ferestre, se păstrează trei variante desenate, care nu corespund realităţii. Modul de restaurare este descris în raport şi susţinut de fotografiile din timpul şantierului. După acelaşi principiu au fost realizate ancadramentele de piatră de la etajul aripei nordice, unde ferestrele aveau tocuri şi cercevele din lemn. O altă intervenţie arbitrară, trecută cu vederea în raport, este dechiderea unei uşi spre foişor, la încăperea alăturată refectoriului, spre est. în releveul întocmit de Lux, această uşă nu există, iar încăperea era accesibilă doar din refectoriu. Proiectul prevedea o uşă, care astăzi are un ancadrament cu lintel pe console şi baghete încrucişate, realizată în acelaşi spirit formal amintit mai sus. Parterul aripei nordice mai are un ancadrament de acest tip, la uşa fostelor cămări spre bucătărie. Aceste ancadramente par să fi fost proiectate prin analogie cu cel al uşii de intrare în bucătărie, dinspre foişor. Tot în aripa nordică a fost restaurată arhitectura faţadei spre curtea interioară. Arcada foişorului avea parapete joase, probabil din cărămidă, care se întrerupeau la deschiderea din mijloc, unde se putea intra în curte. Proiectul prevedea înlocuirea parapetelor cu pervazuri din blocuri de piatră teşite la 45° pe ambele feţe, completarea ancadramentelor cu menourile care lipseau, dar al căror profil putea fi recostituit după martorii pornirilor, şi mutarea accesului în curte la capătul estic al foişorului. în faza de execuţie s-a renunţat la completarea menourilor. Nivelele superioare păstrau câteva ferestre gotice care erau secondate de ferestre baroce, mai mari. Acestea din urmă au fost suprimate, iar la etajul al doilea, deschiderile gotice au fost completate cu încă trei ferestre cu chenare din piatră după modelul celor originare. Aripa vestică a fost cel mai mult transformată după plecarea dominicanilor din mănăstire. Foişorul parterului a fost supraetajat şi compartimentat în trei încăperi, iar la capătul nordic a fost construită o scară. Pe faţada spre stradă, un zid oblic făcea racordul între rezalitul intrării în mănăstire şi peretele claustrului. Proiectul de restaurare a suprimat acest zid lipsit de valoare structurală, propunând totodată unificarea spaţială a celor trei încăperi de la parter şi înlocuirea bolţilor cu penetraţii cu tavane
