Kiss Imola - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania (Satu Mare, 1999)
Sada Mihaela Salontai: O restaurare în spiritul doctrinei unităţii de stil. Claustrul mănăstirii dominicane din Cluj
O RESTAURARE ÎN SPIRITUL DOCTRINEI UNITĂŢII DE STIL - CLAUSTRUL MĂNĂSTIRII DOMINICANE DIN CLUJ -Mihaela Sanda Salontai Restaurarea bazată pe ideea unităţii stilistice a apărut în Franţa, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca efect al reconsiderării valorilor trecutului şi creşterii interesului pentru monumentele medievale. Iniţiatorul doctrinei, arhitectul francez Eugene Emmanuel Viollet-le-Duc (1814-1879), era pasionat de stilul gotic, pe care l-a studiat atât din punct de vedere artistic cât şi tehnic, relevând legătura organică existentă între structura constructivă şi plastica arhitectonică1. Esenţa doctrinei sale este cuprinsă în definiţia pe care a dat-o restaurării: A restaura un edificiu nu înseamnă a-l întreţine, a-l repara sau a-l reface, ci a-l restabili într-o stare completă, care ar fi putut chiar să nu fi existat la un momemt dat1 2 *. Restabilirea unităţii stilistice presupunea înlăturarea tuturor adăugirilor şi transformărilor survenite în istoria monumentului, urmată de completarea părţilor lipsă, cu elemente în stilul etapei constructive iniţiale. întregirea se făcea proiectând prin analogie, pe baza unor fragmente, ruine sau vestigii şi cuprindea, adesea, părţi din structură’. Totul era privit prin prisma relaţiei indisolubile dintre formă şi structură, ca principiu fundamental al arhitecturii gotice. în formulările sale teoretice de mai târziu, Viollet-le-Duc a acceptat ideea păstrării unor structuri mai noi, ca soluţii de circumstanţă pentru cazurile când acestea aveau o valoare utilitară sau estetică, ori rezolvaseră, la vremea respectivă, unele probleme de ordin static, care ar fi pus în pericol monumentul4. Criticile adresate doctrinei lui Viollet-le-Duc vizează aspectele legate de completarea arbitrară şi reproiectarea unor elemente care “ar fi putut să nu fi existat”, constituind, în esenţă, o contestare a metodei de restaurare înţeleasă ca o reconstrucţie. Doctrina şcolii de restaurare condusă de Viollet-le-Duc a avut ecouri şi în alte ţări europene bogate în vestigii de arhitectură medievală. Amprenta acestui curent o poartă astăzi claustrai mănăstirii franciscane, fostă dominicană, din Cluj, care a fost restaurat în primele două decenii ale secolului XX. Amplasată pe colţul nord-estic al incintei medievale de secol XIV, mănăstirea cu hramul sfinţilor Anton şi Maria, a fost ridicată de călugării ordinului dominican, probabil, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, considerând termen ante quem anul 1397, când este pentru prima dată 1 Rezultatele studiilor sale au fost publicate în lucrarea Dictionnaire raisonné de I'architecture franqaise du Xl-e au XVI-e siecle. Paris, 1854-1878. ■ G. Curinschi Vorona, Arhitectură, urbanism, restaurare. Bucureşti, 1996, p.107. ' Ibidem, p. 109. 4 Ibidem.
