Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Afirmarea - pagini literare sătmărene
* “Limba română este depozitarul celor mai sfinte aduceri aminte... şi cu cît este mai cultivată limba unei naţiuni, cu atît este mai cultivată naţiunea însăşi”. * “Poporenii gr.-cat. din Satu Mare prin injuria timpurilor trecute îşi pierduseră mai de tot cele mai scumpe tesaure: limba şi naţionalitatea. Când ajunsei eu aici de paroh, mie îmi obveni cea mai grea temă de rezolvat: să resuscitez numele de Român din decadenţă, şi să desleg limba română din cătuşele în cari o ţinea înăbuşită elementul străin. Misiunea mea ar fi în sine frumoasă, dar cu atât mai grea, având pe nesimţite a băga limba română în şcoală, şi cu o asemenea cauţiune de a o ridica în catedra, de unde era proscrisă. Greutăţile cu cari avui şi voiu mai avea încă timp îndelungat de a mă lupta, mai ales la început, se par a fi tocmai neînvincibile; ele totuşi nu mi-au strămutat propusul, nici nu au împuţinat curajul de a mă consacra pentru deviza română: Biserica, limba şi naţionalitatea”. (Scrisoarea lui P. Bran către canonicul loan Pop de la Oradea, 15 mai 1859). Referinţe: Scurtu, Vasile - O pagină de românism din trecutul sătmarului, Familia, nr. 5-6, 1938, pag. 39-50; Petru Bran un luptător al trecutului românesc din Satu Mare, Tipografia Presa Liberă, Satu Mare, 1939; Popa, M., Taşcu, V. - Istoria presei literare româneşti din Transilvania, Dacia, 1980, pag. 67; Dicţionarul literaturii române de la origini pînă Ia 1900, Bucureşti, 1979, pag. 122; Prof. Bărboi, C., Boatcă, S., Popescu, M. - Arte poetice, Ed. Recif, 1995, pag. 409; Protocolul şedinţelor ţinute de Societatea de Lectură a Studenţilor din Satu Mare, Arhivele Statului, Cluj-Napoca, Cutia nr. 16. Opinii: “Profesor de literatura română la liceul romano-catolic din Sătmar, Petru Bran a pregătit terenul pentru izbînda urmaşului său: Vasile Lucaciu... Cu un cuvînt, acest apostol desvoltă o activitate în acest oraş pînă atunci neauzită”. Alexandru Pop, preot (Satu Mare) BRENDUŞIANU, Iacob Jurist, prozator, născut într-o localitate din Oaş. (Nu se cunosc date exacte decît că a murit foarte tînăr înainte să fi împlinit vîrsta de 26 de ani). în nr. 23 din 10 iunie 1853 al gazetei “Foaie pentru minte, inimă şi literatură” este prezent cu o “Disertaţiune despre Reuniuni peste tot, şi în special despre Reuniunile în ştiinţe şi artele liberale” semnată “Iacob Brenduşianu, jurist”. Era membru “faptuar” al “Societăţii de leptură” (fondată la 25 iunie 1852) şi este autorul unei “nuvele originaria” publicată în Diorile Bihorului cu titlul “Camerdiana” (Cămârzana). Brenduşianu a publicat şi poezii. Sunt scrise în stilul epocii, într-o formă latinizată, care siluieşte fiorul oricărui vers. Temele sunt simple: reflecţii despre trecerea vremii (Căinţa), durerea după cei dragi (Alesis Dafne), permanenţa unui sentiment religios (Necrolog, Apotheoza). * “Camerdiana” Nuvela este structurată în 10 capitole. Subiectul este luat din obiceiurile poporului român, purtînd pecetea acută a realităţilor din Ţara Oaşului, praznicele ţinute la “Cetatea Neagră” a Mănăstirii din Bixad. Eroii unei iubiri (care prefigurează lumea lui loan Slavici şi G. Coşbuc) tragice sunt Florea şi llenuţa. Aleşi “craii sărbătoarei”, după ce Florea salvează avutul preotului 52
