Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)

Anexe, I

Esteţii vor găsi că fapta mea e “tristă şi banală”

Iar rudele, vor plânge în atari împrejurări... Pe urmă: un sicriu, în plus, la morga’n

galantare

Şi-un vagabond, în minus, pe cărări!

Pastel

Luna coboară... Vântu-i resfiră buclele

blonde -Pe ape negre, umbre de sdrenţe trec

vagabonde.

într’o grădină, Moartea sărută un trandafir, Sbor licuricii - ploae de aur şi de safir...

Un gemăt aspru, tremură’n noapte ca o aripă Noaptea deşiră firele vremii - clipă cu clipă.

Ceru-i un templu. Steaguri de doliu flutură’n porţi,

Stelele-s candeli, ard pe mormântul zeilor

morţi...

(Icoane maramureşene)

*

Fulguiri...

Câteva cuvinte

Odată cu primul pas, gândul ne sboară spre voi, tineri intelectuali ai părţilor crişane şi maramureşene. Trăiţi şi duceţi pe umeri- alături de noi - povara acestor vremi neguroase. Duşmanii omului vor să ne fure sufletele, să le svârle în flăcările gurilor de iad ce se deschid, ameninţătoare, în calea noastră. La hotare, hrăpăreţii ne pândesc cu ochi de fiară.

Lupta pe care o vom duce, va fi cu mult mai aspră ca aceia ce ne-a îndurerat taţii şi părinţii pe drumurile surghiunului ori ne-a îngropat fraţii prin mocirla tranşeelor.

Nu vă vom sădi în suflete, ura - ci dragostea de lumină şi adevăr.

Din casa nici unui frate să nu lipsească revista noastră. Prin slovele ei vă vom şopti “şoaptă de mântuire” pe care - la rându-vă- s’o purtaţi din sat în sat, din om în om...

Redacţia

*

Anton DAVIDESCU_______

O luptă culturală

în Satu Mare, călătorul grăbit se opreşte adesea numai în faţa unei firme rău scrisă, sau în biroul unde un funcţionar bătrîn, absorbit de greutăţile vieţii, îşi mestecă pipa în gura-i veşnic plină de fum. Uşurinţă de a supune criticei negative întreaga activitate omenească, ne face să trecem cu vederea tocmai faptele cari au un important rost în desvoltarea culturală românească în aceste plaiuri ale ţării. Căci, cu drept cuvânt, dacă multe sunt de îndreptat la noi, nu trebue să uităm că, n’au trecut nici 5 ani, de când în Satu Mare nu se auzia un cuvânt românesc, de când nu apărea o pagină scrisă în graiul nostru.

Satu Mare, pe care îl vedem astăzi cu şcoli româneşti primare şi secundare, cu biblioteci, Casină Română, ziare numeroase şi variate; cu cafenele pline de români, era o citadelă a apusului regat ungar, care la fiecare ocazie aştepta să-şi ia revanşa, nimicind pe valahul îndrăsneţ care a atins pământul coroanei Sfântului Ştefan.

Acum 5 ani, adică în 1919, prin largile şi sgomotoasele străzi nu se auzea graiul românesc. Magistratura, oficiile publice şi toate celelalte instituţiuni, erau exclusiv în mâna ungurilor. Nu se putea vorbi aici de viaţă culturală românească.

Dar câte s’au schimbat de atunci. Numai acel care, condus de simţul realităţii, a trăit cele două epoci în Satu Mare, - atunci şi acum - numai acela poate constata profundele schimbări petrecute în viaţa oraşului şi a ţinutului nostru.

Românii de la periferii, cari stau ascunşi de frica unei reveniri a stăpânirei maghiare, au început să-şi afirme origina, în 1919, şcolile şi-au deschis larg porţile şi elementul românesc a năvălit în templele de cultură. Câţiva idealişti au scos ziarul “Satu Mare” au pus bază câtorva societăţi. Au dat posibilitate tinerilor cu carte să pătrundă în oficiile publice. Lupta însă nu s’a oprit aici.

Acţiuni izolate sau sforţările unor colectivităţi se observau în toate domeniile. Tendinţa generală era: afirmarea prepon_____Anexe

277