Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Anexe, I
derenţei. Pătrunşi de convingerea, că numai o luptă culturală intensă şi sistematică ne poate ferici ca naţiune, elementul cult, adică acei chemaţi să conducă diferitele instituţii, au început să-şi afirme personalitatea. Pe rând, toate aceste instituţiuni au trecut în mâinile românilor. Astăzi, progresul este evident. De aceia, când Icoanele Maramureşene şi-au anunţat apariţia, m’am bucurat mult. Mi-a venit în minte entuziasmul ce se pune în slujba unei reviste. Căci, ori cât de scurtă ar fi viaţa unei publicaţiuni, aici la graniţă, tot rămân în urmă foloase. De câte ori nu ne amintim cu drag de serile frumoase ce le petreceam înaintea unei ceşti cu ceai, toţi acei cari am hotărât apariţia “Ţării de Sus”. Cercul nostru plin de însufleţire, plutea între vis şi realitate. Fie care era condus de cea mai arzătoare dorinţă, să lucreze pentru sprijinirea acestei reviste. Timpurile au fost critice şi - vorba cronicarului: bietul om este sub vremuri. Totuşi, de la “Ţara de Sus” au rămas amintiri frumoase pentru noi, iar pentru cititori, multe seri de plăcută lectură românească. încercările din urmă cu Someşul nou. înfrăţirea Română, Tribuna Liberă, (*) ziare cari deşi n’au avut existenţă lungă, au contribuit la împrăştierea slovei româneşti. Tot ce apare la noi, trebue privit ca binevenit. Este un nou mijloc de afirmare, este o scară de propagandă cu care ne suim spre idealul naţional-social al vremilor de acum. De aceia, este bine să nu ne înfundăm în definiţiile reci ale termenilor: cultură, românism. Aceste se înfaptuesc prin muncă, prin abnegaţie. Fiecare naţiune a avut martiri. Şi dacă unii s’au îmbogăţit prin România Mare, pe care astăzi o înjură, este pleiada de idealişti cari dau bănuţul câştigat cu trudă, în orele de birou; cari îşi pun tot sufletul în serviciul acestei culturi pe care o înţeleg şi o ajută. Ei nu se plâng de ingratitudinea semenilor. Va veni timpul când serviciile lor pentru românism vor fi preţuite. Şi răsplata nu va consta din bunuri materiale, ci din o “aducere aminte” pentm generaţiile ce s’au stins şi cari au lăsat în urmă fapte vorbitoare. * Autorul a trecut cu vederea Revista “Săgeata ’’pentru satiră şi polemică. Not. redacţiei. Icoane Maramureşene, nr. 1, nov, 1923 * Francisca PAUL Lacrima hronicarului Maramureş, ţarămîndră şi bogată ca'n poveşti, Câte lacrimi poartă Iza în adâncul apei sale! Câte candelimorîn cripta inimilor româneşti -Maramureş, colţ de ţară pustiit de jale... Colbul drumului ce duce din Săcele spre hotare, Frământat a fost cu sânge picurat din răni în floare. Ieri sau azi - acelaşi fulger se înfîge-n larg de zare -Maramureş, colţ de ţară, văduvit de soare... Lanţul pajurei streine, ori cătuşa ţării tale De-opotrivă îţi răneşte mâna aibă ca de var... Maramureş, colţ de ţară pustiit de jale -Sorocit să n-ai - nici astăzi! - sărbătoare-n calendar! Munţi cu frunţile în nouri şi comori ascunse-n pântec, Codrii seculari - sunt pradă "domnilor" în negru port. Lacrămile doinei tale a ţesut cernitul cântec Ce te plânge - Maramureş - ca pe-un mort... Câte lacrimi poartă Iza în adâncul apei sale- Maramureş - colţ de ţară, pustiit de jale... Sighet, 1923 (Icoane Maramureşene, nr. 3, ian. 1924) 278
