Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Postfaţă
Postfaţă în ultimul timp s-a extins, tot mai mult, cercetarea regională cu privire la manifestările culturale şi literare ale părţilor sătmărene. Această activitate de valorificare a trecutului istoric începe să înregistreze remarcabile succese în plan cultural, cu toate dificultăţile vremii, înţelegînd prin această afirmaţie lipsa de sprijin financiar suficient unor asemenea investigaţii. Numeroasele şcoli pornite din inima Blajului s-au extins pe întreg teritoriul Transilvaniei şi apoi în celelalte regiuni ale României. Există o anumită tradiţie a cercetării culturale şi în spaţiul sătmărean începînd cu anul 1750 aproximativ şi mai tîrziu cînd au fost create condiţii prielnice unor asemenea manifestări. Există chiar o frumoasă tradiţie culturală în această parte mărginaşă a ţării foarte receptivă la ideile apusene încetăţenite la noi prin mijlocirea virtuţilor şcolii latiniste. Numeroşi cărturari, în principal profesori, s-au răspîndit în celelalte provincii româneşti ducînd cuvîntul înţelepciunii şi propovăduind cultura umanistă care a favorizat trezirea conştiinţei naţionale a poporului român. Aceşti dascăli au fost purtătorii de cultură teoretică şi practică prin mijlocirea educaţiei în şcoli şi în presa timpului. Părţile sătmărene au înregistrat asemenea activităţi rodnice care, în parte, au fost cercetate şi valorificate în aşa manieră încît regiunea această mărginaşă şi-a afirmat o identitate specifică. înainte de vremea primului război mondial posibilităţile de afirmare literară ale sătmărenilor români au fost limitate. Nu avusesem un ziar în limba română care ar fi asigurat un climat propice de afirmare mai rapidă preocupărilor beletristice. Cei mai mulţi cărturari au fost preoţii grecocatolici, fapt ce reiese chiar din paginile Dicţionarului... pe care-1 prezentăm. Aceştia alcătuiau cărţi de rugăciuni foarte la îndemîna poporului credincios, la care se adăugau periodic unele almanahuri. Pe teritoriul sătmărean au circulat asemenea cărţi de rugăciuni, alcătuite de către preoţii locali şi pe care revista Familia le anunţa menţionînd apropiata lor apariţie, preţul şi modalitatea de difuzare. Amintesc doar trei asemenea cărţi: Lumina credinţei (1866) de preotul Vasile Vancu din Portiţa, care în anul 1875 a ajuns la ediţia a treia; în 1882 dr. Vasile Lucaciu imprimă Pietatea a cărei prefaţă încă n-a fost valorificată pentru ideile ei filologice, iar în 1884 Vasile Patcaşiu din Hotoan publică Icoana sufletului, cartea cu cea mai largă circulaţie în părţile sătmărene şi sălăjene. Este autorul care a redactat şi o Cronică a Hotoanului în care anunţa decesul poetului Mihai Eminescu. Practic literatura română în părţile sătmărene începe cu anul 1874, dată la care Petru Bran publică volumul Mărgăritare sau sentinţe poetice... maxime filosofice, traduceri din scriitorii antici. Aceşti autori nu pot fi socotiţi "scriitori", ei au fost cărturari care au modelat conştiinţa cititorilor în dimensiunea morală a existenţei. Scrisul beletristic românesc începe în părţile sătmărene abiadupăanul 1918, dată la care s-a realizat idealul de unitate naţională. în 1919 apare gazetaSatu Mare condusă iniţial de Dariu Pop (n. 1887- m. 1963) şi care s-a imprimat pînă în anul 1938. Este principalul periodic sătmărean din etapa interbelică în jurul căruia s-au ivit viitori scriitori sătmăreni, originari din partea locului secondaţi de alţii veniţi din Vechiul Regat. Printre cei dintîi trebuie să- 1 amintim pe Anton Davidescu (n. 1891- m. 1944) din j udeţul Teleorman, redactor al numitei gazete sătmărene, la care s-a adăugat George A. Petre (n,1900-m.l958) şi el 265
