Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Şcoala sătmăreană
proprii şi traduceri) la revistele clujene: Societatea de Mine, Gazeta ilustrată, Hyperion, O lume nouă, Patria, România Nouă, Ofensiva Română, Naţiunea Română, Tribuna, Steaua; la unele din Ardeal (Familia, Oradea; Observatorul, Beiuş; Braşovul literar) precum şi la reviste din capitală: Adevărul literar şi artistic, Viaţa literară, Vremea, Da şi nu, Viaţa de Azi, Floarea de foc, Sfarmă- Piatră, Rampa, Epoca, Universul, Semnalul, Cuvîntul, Curentul. A tradus din poeţii maghiari: Olosz Lajos, Bartalis János (Karlsbadi levelek- Scrisori din Karlsbad), Kibédi Sándor, Áprily Lajos, Szemlér Ferenc, Dsida Jenő, Kiss Jenő. Opera: De vorbă cu mine, versuri albe, Ed. Providenţa, Cluj, 1924; Pe aripa sufletului, poeme, 1926, Cluj; In umbra lui Crist, poeme, Cluj, 1933; Noua lirică ardeleană, antologie, Cluj, 1935, prefaţată de Ion Valeriu, dir. Vieţii literare, Bucureşti. Sunt selectaţi 25 de poeţi din Ardeal). Şireagu a introdus şi tălmăciri din JozsefAttila, Mécs László, Komor András, Simion András); Traducerea: Emst Toller- Das Schwalbenbuich/ Cartea rîndunelelor, Ed. Dacia, 1973; La pîndă de lumină, versuri, prefaţă de V. Fanache - “Poetul Octavian Şireagu”, Ed. Dacia, 1977. A lăsat în manuscris antologia “Lirici maghiari din Ardeal” de la Janus Pannonius, Ady Endre şi József Attila pînă la a doua generaţie “Forrás”. Poeziile sale româneşti au fost traduse în limba maghiară de Dsida Jenő, Flórián Tibor, Király László. * Octavian Şireagu meditează ardeleneşte în poezia sa, pe marginea vieţii, a puţinătăţii umane (“simt zilnic că mănpuţinez”;Pentru cine scriu?), ezitînd săşi asume dramatrecerii: “Să îndrăznesc, oare/ să m-aseamăn pentru-o clipă cu această frunză?” (Să îndrăznesc, oare?). Stabilitatea şi împăcarea sufletească autorul şi-o găseşte într-un raport permanent la copilărie: “caut, în permanenţă,/ tulburătoare afinităţi/ între copilăria şi bătrîneţea mea” (Cu condiţia fermă). Copilăria îi furnizează şi alte elemente ale unui univers securizant care au un efect liniştitonpietrele (“dejoacă din copilăria mea”; Vîrsta far-de vîrstă), plopul (mesaj mîndru/ al acestei cîmpii, îmbrăcată-n margarete...”; Revederea plopului), caii (“scumpii mei cai din copilărie.../Goneaţi, singuri, cu carul gol,/ spre raiul Sălajului”;De-acuma, poate, pe vecie). Autorul preferă o zonă a micilor luminişuri, cu vagi contururi ale prezenţei religiosului (în umbra lui Crist) în lume. Nu se rupe nici o pojghiţă, nu se sfîşie nici o draperie - praful cade, egal şi etern peste lucruri fără să-l scoată din minţi: “De praf estecompleşită-ntreagaomenire:... de praful începerii, cu vibrări sublime;/ de praful Luminii ne-nţelese/ şi de praful celor vii şi morţi” (Elogiul prafului). Smulgerea certitudinilor nu este înfăţişată ca o luptă ci ca pe o perpetuă pîndă, cu trimiteri la simbolistica creştină a “pescarului” - poet: “Sunt biet vînător/ de frumuseţi nevăzute,/ pescar de glasuri neauzite” (Iluminări). Opinii: “D. Octavian Şireagu, deşi el însuşi poet, a reuşit să închege în filele acestei antologii, dezideratul estetic al unei convingeri, care implică şi selecţiune şi ierarhizare de valori. în plus, d-sa aduce în informaţia românească o operă a cărei necesitate se resimţea de mult... D. Octavian Şireagu are un merit despre care 229
