Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Revista catolică
de conştiinţă, cercetînd această regiune sub aspect istoric şi etnografic, dar mai ales folcloric... Ugocea românească... n-a fost cercetată încă de nici unul din folcloriştii noştri, lucrarea lui V. Scurtu fiind cea dintîi brazdă într-un teren înţelenit.” Nae Antonescu SFURA, Dimitrie Născut la Vezendiu, jud. Satu Mare, în anul 1831. Studii liceale la Beiuş şi Cărei. Teologia la Oradea. în 1857 este numit prefect de studii în “Seminarul Tinerimii Române Unite” din Oradea (printre elevii săi numărîndu-se şi losif Vulcan) şi profesor la Preparandie (1857-1858). Opera şi activitatea culturală: în anul 1858 i se încredinţează preşedinţia “Societăţii de leptură” pentru care propune un riguros program de revigorare. Şedinţele literare cu “lepturiştii" devin adevărate sărbători culturale. Pe timpul vieţii poetul publică doar în “Diorile Bihorului” vreo 16 poezii. Aici a văzut lumina tiparului nuvela Cursoriul lui Horea şi Cloşca, poema comică Luca Pescereanul. După moartea sa apare un număr al revistei Familia închinat “Memoriei lui D. Sfura” (nr.43/26 oct.-7 nov. 1867) în care losif Vulcan adaugă patru poeme: Grânele vara se coc, Cătră lună, _____s_____ Amorul şi Mai turnaţi-mi!. Cantabilitatea şi fluiditatea limbii lor le-a făcut să fie cunoscute în epocă - multe ftind puse pe note. Cele mai “populare” au fost: Fata Română, Grânele vara se coc, Mai turnaţi-mi!, Rămas bun, Chilia studentului, Eldorado, Primăvara, Las’ să fiu acela eu. Cîntecul Mai turnaţi-mi! (circulat şi într-o variantă publicată în “Foaie pentru Minte, Inimă şi Literatură” cu titlul La vinu - 1860) era cunoscut şi apreciat de Mihai Eminescu. Teodor V. Ştefanelli relatează că poetul îl intona: “cu capul ridicat, cu ochii scînteietori în atitudine dramatică şi cuprins de un adânc sentiment. Era un fel de extaz când îl zicea: vedeai ce adânc îl impresiona acest cântec, şi din toată atitudinea sa, te încredinţai despre nemărginita iubire ce avea el pentru poporul său. Odată l-am întrebat, care e autorul acestui cântec şi mia răspuns: “la un biet tânăr transilvănean, care avea durere de inimă pentru nenorocitul său popor; am auzit că l-a compus, 1- a cântat şi a murit după ce-1 cântase”. Despre acest cîntec, al cărui "text şi melodie Foaia .1r/M#«, , t a imn Mi tjtrrmâmra. Mitmi 1 4#fü# Is« I a plăcut mult şi marelui poet Mihail Eminescu" confirmă şi I. Georgescu (Istoria seminarului românesc unit, 1923, pag. 65). D. Sfura a fost perceput ca "produs al şcolilor şi sufletului naţional de la Oradea". La salutul "Hristos a înviat" el răspundea studenţilor "Să vieze Românii!". Apropiat de popor el a scris într-o limbă simplă în care sentimentele sunt reliefate cu limpiditate. De aceea poporul "le cîntă în orele sale de durere şi bucurie" (Vaşile Bolea). A decedat la 7 nov. 1858. Înmormîntat la Oradea. Opinii: “Sfura încă din fragedele sale tinereţe începu să dezvolte un frumos talent poetic, carele în scurt timp atrase atenţiunea 219
