Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Revista catolică
_____s______ rodnică activitate didactică la Colegiul “M. Eminescu” care a lăsat urme pentru generaţiile de elevi. în această perioadă iniţiază cercetarea trecutului istoric sătmărean şi a folclorului din Oaş (a se vedea: Cercetări folclorice în Ugocea românească, studiu publicat în Anuarul Arhivei de Folclor, Cluj, 1942). Colaborează frecvent la revista literară Afirmarea, ziarul local Gazeta Sătmarului. Lucrări publicate: Probleme naţionale la graniţa de Vest, conferinţă, cu o prefaţă de Stelian Popescu, Bucureşti, Tipografia ziarului “Universul”, 1937; Petru Bran, un luptător al trecutului românesc în Satu Mare, 1939, Satu Mare; Societatea de lectură a Elevilor Români de la Liceul din Baia Mare (1869-1877), în colaborare cu N. Triteanu; în volumul Studii şi articole de istorie, voi. VIII, Societatea de Ştiinţe Istorice şi Filologice din R.S. România, Bucureşti, 1966, pag. 143-163; Termenii de înrudire în limba română, Ed.Academiei R.S.R., Bucureşti, 1966 (distinsă în 1968 de Academia R.S.R. cu premiul “Timotei Cipariu”). A fost colaborator al Atlasului lingvistic român şi redactor revizor la Dicţionarului Academiei R.S.R. (1948-1952). * V. Scurtu nu evocă numai un “model” al dascălului sătmărean prin figura lui Petru Bran: el face istorie punînd în circulaţie date despre Societatea de Lectură a Studenţilor Români din Satu Mare - cea dintîi organizaţie de tineret, românească, din nord-vestul ţării, constituită la 13/25 aprilie 1863, pe lîngă catedra de limbă română a liceului romano-catolic. Activitatea preotului-protopop şi profesor este scoasă în relief de autor pe baza registrelor liceului, a corespondenţei cu episcopul Gherlei Ion Alexi, a rapoartelor directorului liceului. Un rol important îl constituie “protocoalele” Societăţii de lectură - adevărat fundal socio-istoric pe care este proiectată realitatea românească din Satu Mare: “Dintre ţinuturile noastre de la frontiera de Vest a Ţării acela care a fost mai expus în trecut şi care a avut mai mult de suferit, a fost ţinutul Sătmarului” spune profesorulistoric în articolul O pagină de românism din trecutul Sătmarului (publicat în serial în revista Familia, Oradea, nr. 5-6, 1938) care va prefigura ideile cărţii despre Petru Bran. Spre sfîrşitul vieţii, V. Scurtu revine la domeniul său dintîi - lingvistica: Termenii de înrudire în limba română dovedind o certă probitate ştiinţifică pentru disciplinele ei mai modeme: semasiologia şi onomasiologia. Deşi caracterul lucrării e descriptiv (păstrîndu-se în delimitările clasice: rudenii desîngeîn linie dreaptă, alianţe, încuscrire, termeni de politeţe şi respect, termeni din atmosfera semantică a nunţii, etc.) nu se neglijează factorul istoric şi interdependenţa dintre termenii limbilor cu care românii au fost în contact. Şi pe această cale factorul latin se dovedeşte predominant: “Termenii: baci, copil, mire, moş, prunc, cu o semnificaţie atît de adîncă şi necesară în limba oricărui popor, fac parte din elementele străvechi ale limbii noastre. Genetic, unii dintre aceşti termeni vor trebui urmăriţi pînăîn limbile indo-europene” (pag.332). Pasiunea cu care sínt urmăriţi termenii în arealul românesc (aromân, meglenoromân, istroromân) dă cărţii o savoare de “etymologicum” haşdeian, mai ales prin reţinerea unor fonne rare de o rezonanţe “poetică” evidentă (a se vedea termenii: mir, mireaz, mirează, nierele, nire, min, mireţi, mireji, mireşi - pentru mire; sau: dedă, dead, deadin, dede - pentru moşneag). * Referinţe: Antonescu, Nae - în Pagini literare, Turda, anul IX, 1943, nr. 4, pag. 91;Tanco, Teodor - Dicţionar literar, 1639-1997, Bistriţa Năsăud, ed. “Virtus Romana Rediviva”, Cluj Napoca, 1988, pag. 330- 332; Tămăian, Coriolan, în Vestitorul, anul XV, nr. 11-12. Opinii: “în timpul celor zece ani de profesorat la Satu Mare, V. Scurtu şi-a făcut o datorie 218
