Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Revista catolică
SÁLÁJAN, Dorin Poet, ziarist. S-a născut la 15 aprilie 1948 în satul Sărvăzel, corn. Pir, jud. Satu Mare. Studii liceale şi tehnice-Cărei, Saţu Mare şi Fac. de ziaristică la Bucureşti. în Satu Mare poetul a activat la instituţiile de tineret sprijinind mişcarea culturală locală (cenaclurile Afirmarea, G. M. Zamfirescu) şi colaborînd la antologiile scriitorilor sătmăreni: Şcoala sătmăreană, Geneze, Afirmarea - Pagini literare. A1 ucrat ca ziarist laCron ica să tm ă rea nă (1969-1982) şi apoi, la Bucureşti, peste 20 de ani, în redacţiile: Flacăra (1982- 1993), Trustul de presă "Expres" (1993- 1996),Tineretul liber şi revistaPrivirea. Debut: în 1969, cu poezia Motiv antic, în “Cronica sătmăreană’", iar în presa literară centrală în 1973, cu poezia “Pariu cu destinul’", în România literară, prezentat de Nina Cassian şi Geo Dumitrescu. A fost inclus în Caietul debutanţilor, Ed. Albatros, 1976, pag. 95-104; în antologia “Gîndind Ode Patriei"’, 1977, Ed. Albatros, pag. 61 - poezia “Eternitatea zăpezilor”. Volume publicate: Naşterea cea mare, Ed. Albatros, 1980, Bucureşti, 76 pagini; Ceremonia de trecere, Ed. Albatros, Bucureşti, 1985 - pe copertă o prezentare a lui Radu G. Ţeposu, 88 pag. * _____s_____ Nu întîmplător şi-a pus Dorin Sălăjan prima sa carte sub semnul “naşterii”. Zodiacal, orice naştere stă sub puterea anumitor semne miraculoase, invocate constant de poeţi. Procesul dezlegării lor este un act de a recompune, de/apt, lumea, de a te aşeza în raport cu ea. într-o revelaţie. A orficului: “Dintre chemaţi puţini am fost aleşi/ Şi mai puţini care se miră”, lată semnul suveranităţii harului şi a descoperirii lui: puterea de a te “mira”. Putere asupra lucrurilor din jurul tău. De-a le “iscodi”. De-a le spori “taina”. Neodihna mirării este conştiinţa poeziei. Procesiunea pe care o recompun aceste poeme este ivirea. Nu “în arenă”. (Căci, spre bucuria noastră, poetul nu dă spectacole mînuind arme zornăitoare). Ci, ivirea ca “încuviinţare a pămîntului”: “La naşterea mea pămîntului de trei ori a/ încuviinţat şi m-a primit”. Fapt important pentru un transilvănean. O naştere “încuviinţată” intră sub alte legi. Sub imperiul Mitului. Se pare, spune un poet contemporan, că “poezia nu se poate dispensa de mituri”. Matricea lor, în poezia noastră e, după mărturisirea lui L. Blaga, satul. în timp ce, la alţi poeţi contemporani, satul este prezent ca o revendicare a unui timp pierdut, arhetipal, la D. Sălăjan satul este un teritoriu imposibil de “trăit” altfel decît moştenit, luat în stăpînire numai prin naştere. De aceea această poezie ne apare ca o plantă autentică: pentru lutul dintre rădăcini, ţîţă sfîntă a poeziei. Satul e în acest caz un dat constant. Nu o temă, un motiv. Ci o structură. Nu este un sat al ritualurilor miraculoase. Este, mai degrabă, un sat-piatră de hotar în care, ca şi Esenin, poetul se întoarce şi se confruntă, tulburat, ca într-o oglindă: ce mai face mama; cum e griul, dar ploile; cum a stat cu “capul aplecat” la televizor. Satul-oglindă confirmă trăirile poetului. Le dă sens şi semnificaţie. Satul e dimensiunea pe orizontală şi pe verticală a spaţiului poetic sălăjan. Un cerc în raza căruia poetul e circumscris. Miracolul aici nu ţine de rit, de scenariile şi procesiunile lui. Miracolul ţine de limbaj. De aceea poetul este chemat aici să “cedeze 201
